Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța: Tineri prinși la volan fără permis de conducere

Published

on

În cursul zilei de ieri, 13 martie, polițiștii constănțeni au depistat, în decurs de câteva ore, doi tineri care se aflau la volanul unor autoturisme fără a avea permis de conducere. Unul dintre ei, avea și mașina radiată.

Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au oprit pentru control, pe bulevardul 1 Mai din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Constanța. În urma verificărilor, polițiștii rutieri au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. De asemenea, autoturismul figurează ca radiat din circulație din anul 2015.

În jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au oprit pentru control, pe strada Dezrobirii din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din localitatea Tariverde. În urma verificărilor, polițiștii rutieri au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Pe numele amândurora au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Advertisement

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions