Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța: Tineri traficanți de droguri de mare risc băgați la închisoare

Published

on

De foarte multe ori, după ce sunt emise mandate de executare pe numele infractorilor, aceștia nu se prezintă la pușcărie de bună voie, așa că polițiștii sunt nevoiți să îi caute. De regulă, aceștia sunt găsiți și conduși spre locul unde își vor petrece luni sau ani din viață, adică la închisoare. La finele săptămânii trecute, polițiștii constănțeni au fost nevoiți să identifice trei persoane care fuseseră condamnate definitiv pentru trafic de droguri de mare risc. Primul dintre ei, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Năvodari fusese condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare. Polițiștii din localitate l-au identificat și l-au escortat spre Poarta-Albă. Și polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au avut aproximativ același lucru de făcut cu un tânăr de 20 de ani, din municipiul Constanța. Pe numele acestuia fusese emis un mandat de executare a unei pedepse de 2 ani și 6 luni de închisoare, tot pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Ultimul tânăr identificat de același Serviciu de Investigații Criminale  are tot 22 de ani și este din municipiul Constanța. Pe numele său, Tribunalul Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Toți cei trei bărbați au fost escortați și introduși în Penitenciarul Poarta Albă.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions