Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța: Un dulap a căzut peste un copil de grădiniță. Micuțul a ajuns la spital

Published

on

În cursul acestei seri, un incident neplăcut s-a produs la grădinița cu program prelungit Perluțele Mării, situată pe strada Mihai Viteazu, nr. 56 din Constanța.

În jurul orei 17.00, un apel la 112 anunța că un copil în vârstă de 5 ani a fost rănit după ce a căzut un dulap peste el. Conștient, micuțul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Se pare că dulapul a căzut peste copil după ce acesta s-a agățat de el.

Potrivit inspectorului școlar general, Mihai Sorin, din primele informații a reieșit că, după terminarea programului, unul dintre copii a fost preluat de la grupă de către mama sa. Micuțul a ieșit pe hol înaintea mamei și, în timp ce se juca, un dulap s-a răsturnat peste el, dar numai parțial, căci obiectul de mobilier a rămas sprijinit de peretele opus, holul fiind îngust.
Conform procedurii, a fost anunțat Serviciul 112 și, implicit, Inspectoratul Județean de Poliție.

”Din datele pe care le avem până în prezent, la sosirea echipajului de urgență medicală, copilul era conștient, având numai câteva zgârieturi la o ureche și la degete (fără sângerare abundentă). Aștept să primesc informații în scris, în această seară, iar mâine voi fi prezent la prima oră la grădiniță, pentru gestiona situația.”, a precizat inspectorul școlar general Mihai Sorin.

Advertisement

Update: Micuțul a fost internat în secția de chirurgie pediatrică pentru supraveghere, cu diagnosticul de contuzie lombară.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions