Conecteaza-te cu noi

Actual

Container cu dispozitive agricole, catalogate drept deșeuri, descoperit în Portul Constanța Sud Agigea

Published

on

În  cursul zilei de ieri, 25 august,  în urma unor activități informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au identificat în Portul Constanţa Sud Agigea un container încărcat, conform documentelor, cu tractoare şi utilaje agricole, care urmau să fie importate din Japonia de către o societate comercială de pe teritoriul României.

În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în container se aflau încărcate  piese și dispozitive agricole cu un grad avansat de uzură, afectate de rugină. De asemenea, printre acestea au fost identificate și deșeuri periculoase, atașate motoarelor uzate, societatea comercială beneficiară nefiind autorizată pentru valorificarea acestora.

În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii efectuării importului și returnarea la societatea exportatoare din Japonia, de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

S-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor in desfășurarea activității de transport deșeuri.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions