Conecteaza-te cu noi

Actual

Containerele cu deșeuri depistate în Portul Constanţa Sud Agigea, returnate către expeditor

Published

on

În continuarea cercetărilor efectuate în cazul celor 16 containere descoperite în Portul Constanţa Sud Agigea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în data de 24 februarie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în colaborare cu lucrători din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București și Garda Națională de Mediu, au efectuat controale în cele trei puncte de lucru de pe raza municipiului București și județului Ilfov ale societății comerciale în cauză, fiind astfel sistate operațiunile de comercializare a produselor second-hand.

Menționăm faptul că, activitățile de control derulate de autoritățile implicate sunt în curs de desfășurare.

Totodată, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost finalizată activitatea de încărcare, pe nava sub pavilion Olanda, a containerelor cu deșeuri, în vederea returnării acestora către expeditor. Acestea au părăsit teritoriul României în cursul zilei de 21 februarie a.c..

Reamintim că, în data de 20.02.2020, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea și Direcția de Sănătate Publică Constanța au efectuat controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, pavilion Olanda, sosită din direcția Marea Britanie, în Portul Constanța Sud Agigea.

Advertisement

Astfel, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, acestea erau deșeuri inutilizabile.

”În cauză, sunt cercetați doi cetățeni români, în vârstă de 36, respectiv 33 de ani și un cetățean britanic, în vârstă de 34 de ani, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.”, precizează Compartimentul Purtător de Cuvânt din cadrul Gărzii de Coastă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions