Conecteaza-te cu noi

Actual

Continuă căutările marinarilor ucraineni dispăruți în Marea Neagră. Ce spune șeful ANR

Published

on

În cursul acestei dimineți, cei nouă marinari ucraineni care au fost salvați din Marea Neagră după scufundarea navei ”Volgo Balt 179” au ajuns în portul Constanța. Ei au fost așteptați de mai multe echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță și vor fi evaluați medical. Ulterior vor fi declanșate procedurile legale pentru a fi repatriați. Acest lucru se va putea întâmpla în următoarele două zile.

Căutările  celor doi navigatori dispăruți continuă.

Directorul general al Autorității Navale Române, Cosmin Dumitrache, a precizat că  la ora actuală sunt dispuse la fața locului Fregata Regina Maria, o navă a MAI, precum și nava Artemis, a ARSVOM.

De la ora 9.30, căutările se fac și cu elicopterul de pe Fregata Regina Maria, până la ora 11.00.

Advertisement

”De la ora 11.00, Fregata Regina Maria se va retrage împreună cu elicopterul. La fața locului vor rămâne celelalte două nave.”, a precizat Cosmin Dumitrache.

El a mai spus că operațiunea de căutare este dificilă din cauza gradului foarte ridicat al mării.

De asemenea, referindu-se la cauza naufragiului, directorul general al ANR a spus că deocamdată sunt doar presupuneri dar cel mai probabil nava s-a rupt în urma vremii nefavorabile.

”Deocamdată nu există nici o urmă de poluare dar se va monitoriza.”, a precizat Dumitrache.

Foto: Forțele Navale

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions