Conecteaza-te cu noi

Actual

Contrabandă cu motorină, la Cernavodă! Doi bărbați au luat 1500 de litri de pe o navă

Published

on

În data de 13.05.2018, în jurul orei 22:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul Poliției de Frontieră Cernavodă, în cadrul unor activităţi informativ-operative desfăşurate în zona de competenţă, au observat o ambarcațiune, în care se aflau doi bărbaţi și mai multe recipiente de dimensiuni  mari, care se îndrepta către o nava ancorată la malul stâng al Dunării.

Polițiștii de frontieră s-au deplasat la fața locului, moment în care cei doi bărbați au fost surprinși în timp ce încărcau, cu ajutorul unui furtun, de la nava „FJ ELENA”, pavilion Slovacia, în opt recipiente de tablă și plastic de aproximativ 200 litri fiecare, aflate la bordul ambarcațiunii, produs petrolier, cu miros specific de motorină.

În cadrul verificărilor s-a stabilit că persoanele implicate sunt doi cetăţeni români, în vârstă de 17, respectiv 20 de ani, domiciliaţi pe raza judeţului Constanța.

În urma declaraţiilor celor în cauză, s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de produs petrolier a fost încărcată cu sprijinul comandantului navei “FJ ELENA”, cetățeanul bosniac V.Z., în vârstă de 47 de ani, care le-a facilitat accesul pe navă, în schimbul sumei de 700 euro.

Advertisement

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea continuării cercetărilor 1.500 de litri de produs petrolier, cu miros specific de motorină, cu o valoare de aproximativ 8.250 lei și suma de 700 euro găsită asupra unui dintre cetăţenii români,  totodată fiind  efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

De asemenea, ambarcațiunea folosită la transportul motorinei, în valoare de aproximativ 20.000 lei, a fost indisponibilizată, conform procedurilor legale, până la finalizarea cercetărilor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions