Un copil în vârstă de aproximativ 7 ani a fost acroșat de tren, astăzi, la ora 9.45, pe Magistrala 800, în zona Halta Ramificația Borcea, a anunțat mecanicul trenului 14302009 (ASTRA).
La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și de intervenție de ISU Iaomița și polițiștii de la Transporturi. Minorul a fost declarat decedat. Traficul feroviar pe firul 1 a fost suspendat până la finalizarea cercetărilor și va fi reluat imediat ce reprezentanții Procuraturii vor da avizul de redeschidere a circulației. În prezent se circulă pe firul 2.
Campania ”O clipă, o viață”
Pentru a preveni accidentele produse prin traversarea nepermisăa căii ferate sau pătrunderea în zona de siguranță feroviară, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. derulează campania națională de informare și conștientizare „O CLIPĂ, O VIAȚĂ!”.
Precizăm că traversarea prin locuri nepermise reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor grave produse pe rețeaua feroviară, având consecințe tragice și ireversibile. Trenurile circulă cu viteze ridicate, iar distanța de frânare este de ordinul sutelor de metri, ceea ce face imposibilă oprirea instantanee. În același timp, zona de siguranță feroviară nu este un spațiu de trecere, joacă sau filmare, ci un perimetru tehnic în care accesul neautorizat este interzis și periculos.
Campania transmite un mesaj ferm și direct: respectarea regulilor de siguranță înseamnă protejarea propriei vieți. O singură clipă de neatenție poate produce o tragedie, în timp ce o decizie corectă poate salva o viață.
Update: Oficial din partea ISU Ialomița
Astăzi, în jurul orei 10.00, pompierii militari din cadrul Stației Fetești au fost solicitați să intervină în urma unui accident feroviar produs în zona Haltei Borcea.
Au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD , iar în sprijinul acestora un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița.
La locul solicitării, a fost identificat un copil, în vârstă de aproximativ 6-7 ani, surprins de tren. Acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajele medicale constatând din nefericire decesul.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente, care desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.