Conecteaza-te cu noi

Actual

COVID-19: Ce alţi angajaţi vor primi bonusul lunar de 2.500 de lei

Published

on

În cursul zilei de ieri, Camera Deputaților a decis că toate categoriile de personal implicate în lupta cu pandemia COVID-19 vor fi recompensate cu un stimulent de risc de 2.500 de lei, care va fi suportat din fonduri europene.

“Toate categoriile de personal implicate în lupta cu pandemia COVID-19 vor fi recompensate cu un stimulent de risc de 2.500 de lei, care va fi suportat din fonduri europene, au decis deputații. De stimulent vor beneficia, alături de personalul medico-sanitar din spitale, și medicii de familie, asistentele din cabinete acestora și personalul paramedical implicați direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea pacienților infectați cu COVID-19, în perioada stării de urgență. Legea aprobată vine cu o reparație față de personalul din sfera asistenței sociale, indiferent dacă furnizorul de servicii este privat sau public: vor primi 2.500 de lei lunar cei care sunt direct implicați în îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi și a altor grupuri vulnerabile”, arată deputatul PNL Antoaneta Ioniță, potrivit MEDIAFAX.

Deputatul PNL Antoaneta Ioniţă a postat pe pagina sa de Facebook următoarele rânduri:

“Pe lângă personalul din spitale, vor beneficia de bonus: medicii de familie și asistenții acestora, personalul din laboratoarele de analize medicale, ambulatoriile de specialitate, farmacii, cabinetele stomatologice, medicii și asistenții medicali din unitățile școlare și personalul paramedical implicați direct în transportul, diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea pacienților infectați cu COVID-19.

Advertisement

Personalul din sfera asistenței sociale, care se ocupă de îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi și a altor grupuri vulnerabile, indiferent dacă furnizorul de servicii este privat sau public, va primi 2.500 de lei lunar.

Va fi recompenat personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică care a realizat recoltarea testelor și inspecţii sanitare în spaţiile în care a existat cel puţin un caz de coronavirus.

Pentru toate aceste categorii, banii sunt asigurați din fonduri europene aferente Programului Operaţional “Capital uman” și se acordă pentru toată perioada stării de urgență.

Prin programul european ”Infrastructură Mare, vor fi suportate cheltuielile cu echipamente medicale, dispozitive, echipamente de protecție, cumpărate de instituțiile sanitare în perioada stării de urgență și până la finalizarea stării de alertă. Singura condiție este ca unitățile care au făcut achizițiile să dea dovadă de transparență și să publice pe site-urile proprii sumele cheltuite.”, este postarea deputatului PNL Antoaneta Ioniţă.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions