Connect with us

Actual

Crimă oribilă în Constanța. Un bărbat și-a ucis tatăl cu mai multe lovituri de cuțit

Publicat

la

O crimă oribilă a avut loc în cursul zilei de ieri, în municipiul Costanța. Un bărbat în vârstă de 66 de ani a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului. Autorul teribilei fapte era chiar fiul său, în vârstă de 38 de ani.

Prin ordonanţa din data de 6 februarie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul P.F., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul nopţii precedente.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 6 februarie, în jurul orei 17.00, în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Constanţa, ce aparţinea familiei, pe fondul unei stări conflictuale generate de neînţelegeri din motive materiale, în cursul unui conflict spontan, inculpatul l-ar fi ucis-o pe tatăl său, victima P.F., în vârstă de 66 de ani, pe care l-ar fi lovit-o în mod repetat cu un cuţit în zona gâtului, astfel că i-a provocat grave leziuni ce au condus la moarte.

Pe parcursul anchetei penale inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii şi de a nu se auto-incrimina.

”În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.”, au precizat reprezetanții Biroului de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Foto: Ilustrativ

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Amplă acțiune a polițiștilor în Constanța. Peste 1.200 de conducători auto, testați cu aparatele etilotest și drug-test

Publicat

la data de

Scris de

Noaptea trecută, polițiștii rutieri constănțeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.

Astfel, peste 1.200 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.

În urma activităților, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținute, în vederea suspendării, permisele de conducere.

De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat 21 infracțiuni, dintre care 14 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 2 pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, 2 pentru conducerea unui vehicul  pe drumurile publice având permisul suspendat sau anulat și 1 la conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

La acțiune au participat și echipaje canine din cadrul Centrului Chinologic „Dr.Aurel Greblea” Sibiu și ale Gărzii de Coastă Constanța.

Exemple:

În jurul orei 23.00, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge. Asupra conducătorului auto a fost găsită o folie cu substanță vegetală.

În jurul orei 23.30, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În jurul orei 00.00, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia,în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru metamfetamină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În jurul orei 1.00, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia,în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cocaină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Meteorologii anunță ploi și descărcări electrice în sudul județului Constanța

Publicat

la data de

Scris de

Meteorologii ANM au emis cod galben de vreme rea în sudul județului Constanța, respectiv în următoarele localități: Ostrov, Băneasa, Lipnița și Oltina.

Potrivit specialiștilor, mesajul nou de vreme severă imediată este valabil de la ora 21.55 până la ora 22:55.

Se vor semnala: local averse care vor acumula peste 25…35 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Record mondial pentru David Popovici. Este cel mai rapid înotător al tuturor timpurilor

Publicat

la data de

Scris de

Înotătorul David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit astăzi medalia de aur în proba de 100 de metri liber la Campionatele Mondiale de la Roma. Românul a stabilit un nou record mondial, cu timpul de 46,86 secunde.

Cu acest record, românul a devenit cel mai rapid înotător din istoria probei.

David Popovici s-a calificat în finală cu timpul de 46.98, record european şi al competiţiei. Popovici va mai concura la Roma la 200 m liber, 400 m liber şi ştafetă 4×100 m liber.

”Ce seară! Ce spectacol! Ce sportiv! Ce bucurie! Ce performanță!
David Popovici ne-a adus din nou multă bucurie odată cu superbul succes din această seară. David Popovici este noul campion european al probei de 100 m liber. Sâmbătă seara, la Roma, în bazinul unde a declarat de atâtea ori că se simte foarte bine, sportivul pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu a făcut o nouă cursă senzațională, încheiată cu timpul de 46,86 secunde.

Timpul său reprezintă un nou RECORD MONDIAL de seniori. Practic, David este cel mai rapid înotător de pe planetă în proba de 100 m.

Vechiul record mondial i-a aparținut brazilianului Cesar Cielo Filho (46,91 s) și data din 30 iulie 2009.
Este prima medalie de aur la un Campionat European de seniori, în bazin olimpic, pentru David, și a zecea pentru România, de-a lungul istoriei. Totodată, David a devenit al doilea român care cucerește un titlu european, într-o probă masculină, după Robert Glință, care a luat aurul în 2021, la Budapesta, la 100 m spate!”, a transmis Federația Română de Natație pe pagina sa de Facebook.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: