Conecteaza-te cu noi

Societate

CT BUS introduce o aplicație SMART pentru planificarea călătoriilor cu autobuzul în Constanța

Published

on

Compania  de transport în comun a lansat aplicația CT BUS, un ghid de călătorie disponibil pe telefoanele mobile, cu instrucțiuni pas cu pas, de la cea mai apropiată stație de autobuz până la cea mai simplă metodă de a ajunge la destinație.

Primii care au testat-o au fost tinerii din cadrul proiectului “Constanța Capitala Tineretului din România”, invitați special pentru a-și spune părerea cu privire la utilitatea aplicației mobile. Aceștia au avut parte chiar de o demonstrație live la sediul CT BUS și s-au declarat încântați de caracteristicile disponibile.

Prezent la eveniment, primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău i-a încurajat pe tineri să vină cu propuneri și sugestii pentru îmbunătățirea continuă a aplicației și a declarat:

“Vă mulțumesc, faceți un lucru foarte bun pentru că vedeți, testați și apoi dați feed-back.”

La rândul său, Bogdan Niță, directorul CT BUS a spus următoarele:

Advertisement

“Este o facilitate la care noi lucrăm de multă vreme dar este perfectibilă. De aceea sunteți voi aici, chiar vă rog să vorbiți cu prietenii vostri și să le spuneți că oricând suntem deschiși la critici constructive și orice sugestie pe care o aveți este foarte importantă pentru că voi sunteți utilizatorii, a declarat directorul CT BUS, domnul Bogdan Niță.

Aplicația CT BUS este concepută pentru a face transportul public ușor de utilizat, atât în municipiul Constanța cât și în stațiunea Mamaia și oferă toate informațiile necesare pentru a ajunge la destinația propusă:

  • Când vine următorul autobuz?
  • Care este cea mai apropiată stație de autobuz?
  • Care este cea mai simplă și rapidă modalitate de a ajunge la destinație?

CARACTERISTICI SUPLIMENTARE

  • Verificarea timpului de așteptare în stație pentru linia aleasă;
  • Vizualizarea rutei, a poziției reale a autobuzului ce urmează să sosească în stație, cât și a numărului acestuia;
  • Identificarea tuturor stațiilor din imediata apropiere printr-un sistem interactiv de hărți ce detectează locația utilizatorului, cele mai apropiate stații de autobuz și toate autobuzele ce trec prin fiecare stație (cu timpul de așteptare aferent);
  • Instrucțiuni de călătorie pas cu pas, cu îndrumare în timp real, din punctul A în punctul B;
  • Cele mai recente notificări: schimbare de direcție, traseu închis sau dificultăți în trafic. Aplicația ajută și la găsirea unei rute alternative;
  • Posibilitatea salvării locațiilor în secțiunea ,,Favorite’’;
  • Achiziționarea biletelor de transport public prin SMS;
  • Vizualizarea tuturor instrucțiunilor și în limba engleză.

CT BUS roagă călătorii să transmită orice sugestie cu privire la funcționarea aplicației, astfel încât aceasta să poată fi îmbunătățită.

Aplicația CT BUS este disponibilă pentru Android și IOS, cât și în versiunea web. (comunicat de presă Primăria Constanta)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions