CT BUS face apel la călători să nu urce în mijloacele de transport în comun cu saci încărcați cu deșeuri, pet-uri sau sticle goale, ori cu materiale urât mirositoare. Acest lucru este interzis conform Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului Public de Transport Local de Persoane în municipiul Constanța.
De asemenea, nu este permis accesul cu materiale explozibile, inflamabile sau caustice ori acide. Pentru a evita incidentele în salonul autobuzului se interzice urcarea cu obiecte care prin volum pot provoca daune, vătămări corporale sau pot murdări.
Se interzice astfel accesul în salonul autobuzului cu biciclete sau trotinete, pentru a nu periclita integritatea călătorilor în cazul schimbărilor de direcție sau a opririlor bruște. Recomandăm celor care urcă în autobuz cu căruciorul pentru copii, să îl asigure pe timpul călătoriei prin frânarea roților acestuia.
În cazul în care observați persoane care pun în pericol integritatea corporală a călătorilor sau murdăresc autobuzul fără a ține cont de aceste măsuri stipulate în CSP 215993/2021, vă recomandăm să sesizați Poliția Locală, informează CT BUS.