Conecteaza-te cu noi

Actual

Cultură de canabis, descoperită în locuința unui constănțean. Bărbatul a fost arestat

Published

on

plante canabis

 La data de 13 decembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 2 percheziții domiciliare, la locuința unei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și deţinere, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

Din cercetări a reieșit că, pe parcursul anului 2023, bănuitul ar fi înființat și întreținut, în locuința sa, o cultură de canabis, destinată comercializării și ar fi deținut, în vederea consumului propriu, cantități de droguri de mare risc (cocaină și amfetamină).

În urma perchezițiilor domiciliare, la imobilul persoanei bănuite a fost descoperită o cultură de canabis, formată din patru plante, în greutate de aproximativ 700 de grame.

De asemenea, au fost descoperite și indisponibilizate 323,97 grame de canabis, 22 de grame de rezină de canabis, aproximativ 4 grame de cocaină în amestec și 0,16 grame de amfetamină,  4 cântare de precizie, echipamente necesare întreținerii culturii, precum și alte mijloace de probă.

La data de 13 decembrie a.c., procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 27 de ani.

Acesta a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

Ieri, 14 decembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions