Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Cum a renunţat Traian Cristea la un proiect de 10 miliarde, aducând Primăria Costineşti în pragul executării silite

Published

on

Traian Cristea, sexagenarul care conduce Staţiunea Tineretului, a dat cu piciorul la un proiect cu finanţare europenă de peste zece miliarde de lei vechi, gândind, după toate semnele, că va scăpa de plata comisionului către firma de consultanţă care îi adusese banii pe tavă. N-a luat, până la urmă nici un ban, dar a ajuns dator cu aproape 1,7 miliarde de lei vechi. Consultanţii au obţinut un titlu executoriu împotriva Primăriei Costineşti şi au început executarea silită.

Cu gândul la gloria apusă a Serbărilor Mării

La începutul anului 2010, o firmă din Iaşi, pe numele ei Truman Consultants SRL, ajungea să încheie un contract cu Primăria Costineşti, având ca obiect redactarea unei proiect de relansare a manifestării „Serbările Mării”. Evenimentul fusese, pe vremuri, cartea de vizită a staţiunii tineretului şi aduna zeci de mii de turişti, prin amploarea concertelor, a concursurilor sportive, decernărilor de premii, galelor artistice, târgurilor şi expoziţiilor, organizate în ultimul week-end al lunii august. Ori, asta propunea firma Truman, să readucă în actualitate gloria apusă a Serbărilor Mării, pe banii Uniunii Europene. Lui Cristea i-a surâs ideea, aşa că a semnat cu firma ieşeană contractul de prestări servicii nr. 90/08.01.2010. În mai puţin de o săptămână, mai exact pe 14 ianuarie 2010, consultanţii i-au predat, pe bază de proces-verbal, cererea de finanţare, planul de marketing, anexele şi documentele care, împreună, constituiau proiectul „Serbările Mării – Promovarea obiectivelor turistice specifice ale staţiunii tineretului”. Pe 26 februarie 2010, Ministerul Dezvoltării Regionale, în calitate de unitate de implementare a proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă, transmitea Primăriei Costineşti o notificare de acceptare a cererii. În sfârşit, pe 18 noiembrie 2010, după o serie de proceduri riguroase, Ministerul semna cu unitatea administrativ-teritorială Comuna Costineşti, reprezentată prin primar Traian Cristea, contractul de finanţare nr. 6.477.

Contribuţia Primăriei Costineşti: 15.433 de lei, plus comisionul consultantului

Advertisement

Potrivit acestuia, valoarea totală a proiectului era de 1.035.156,71 de lei. La această sumă considerabilă, Primăria lui Traian Cristea trebuia să contribuie cu doar 15.433,70 de lei, cam cât costă protocolul de cafele şi biscuiţi al unui cabinet de primar, pe o lună de zile. 655.931,89 de lei erau puşi la bătaie de Fondul European pentru Dezvoltare Rurală, 100.318,99 de lei, de către bugetul de stat, iar TVA-ul aferent costurilor eligibile, în cuantum de 185.204,30 de lei, urma să fie acordat beneficiarului, potrivit art. 8 din contract, de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AMPOR). În aceste condiţii, pe umerii lui Cristea mai rămâneau costuri neeligibile de 168 de lei şi comisionul datorat firmei Truman, de 78.199,67 de lei.

Uitucul şi mincinosul a dat cu piciorul la proiect

Primul pas şi singurul, de altfel, făcut de Primăria Costineşti, după semnarea contractului, a fost publicarea unui anunţ pe site-ul oficial de internet, privind relansarea Serbărilor Mării pe banii Europei. Toată presa l-a lăudat pe Traian Cristea, ce primar de ispravă este el. Îmbătat de succes, primarul Costineştiului a uitat să organizeze licitaţiile publice pentru angajarea unor operatori economici care să presteze activităţile din proiect. A uitat să ceară şi prefinanţarea, adică avansul de 30% din suma eligibilă a proiectului, pentru a avea resursele de a începe manifestările. Mai mult, la un moment dat s-a gândit să nu mai achite comisionul consultanţilor de la Truman, iar pentru a-şi uşura misiunea, a făcut chiar şi o scrisoare către Ministerul Dezvoltării, în mai 2011, că renunţă la contractul de finanţare. În motivare, a invocat un fapt de-a dreptul stupefiant: a scris că bugetul local nu îşi permite să suporte cofinanţarea, aşa cum atestă Ministerul în adresa remisă redacţiei Constanţa.ro sub numărul 50.249/02.07.2013. Vă reamintim că obligaţia de confinanţare eligibilă a Comunei Costineşti era cu doar un pic mai mare de 15 mii de lei, bani pe care şi i-ar fi permis orice buticar din Costineşti, darămite Primăria. Minciuna penală a lui Cristea – care pute de departe a fals intelectual şi abuz în serviciu – a ieşit la iveală, pe 20 ianuarie 2012, când Consiliul Local Costineşti a adoptat Hotărârea nr. 2. Prin efectul ei, excedentul bugetar al anului 2011, adică banii necheltuiţi rămaşi în cont, au fost transferaţi în bugetul anului 2012, pentru cofinanţarea altui proiect ce se referă la un centru after-school şi alte acareturi. La naiba cu promovarea turismului, de pe urma căruia trăiesc toţi costineştenii! Excedentul nu era de ici de colo, fiind vorba de 3 milioane de lei noi, necheltuiţi în 2011. În cele din urmă, proiectul cu centrul after-school a fost cofinanţat printr-un credit garantat de Fondul Român pentru Garantarea Creditelor, astfel că trasferul excedentului s-a dovedit doar un subterfugiu de a nu se pierde banii necheltuiţi în 2011. Şi aşa, din minciună în minciună, moşulică cel uituc a dat cu piciorul la proiectul de un milion de lei al Serbărilor Mării. Că n-a mai luat banii e una, dar a ajuns şi dator vândut către firma care a întocmit cererea de finanţare şi întreaga documentaţie.

În executare silită

Traian Cristea a crezut că scapă de plata măruntului comision către Truman dacă renunţă la întreaga finanţare masivă de la Ministerul Dezvoltării. A crezut că scapă şi de gura lumii, împărţind mici şi bere, dintr-o sponsorizare, în week-end-ul Serbărilor Mării din august 2011. N-a fost aşa! Socoteala lui de-acasă, adică de la Primărie, nu s-a potrivit cu cea din târg, recte de la Tribunal. Ca dovadă, Truman Consultants SRL a obţinut, prin Sentinţa Civilă 2395/19.06.2012, un titlu executoriu împotriva Comunei Costineşti. Cristea a declarat recurs, însă acesta a fost respins ca inadmisibil, pe 15 mai 2013. Nici nu se putea atfel, de vreme ce jurista Primăriei a încercat să se prevaleze de o eroare comisă chiar de Primărie. Astfel, contractul cu Truman nu s-a încheiat din partea Comunei Costineşti – cea care avea capacitatea de exerciţiu, ci, în mod eronat, din partea Consiliului Local, care nu are patrimoniu propriu, fiind doar o autoritatea deliberativă. Eroarea, intenţionată sau nu, l-a înfundat şi mai tare pe Cristea, dovedind o conduită procesuală incorectă. La momentul de faţă, Truman a început executarea silită împotriva bugetului local al comunei Costineşti, pentru debitul principal şi penalităţi, care ajung deopotrivă la 169.850 de lei. Penalităţile curg în continuare, cu 0,1% din debitul principal pe zi de întârziere. Cu toate acestea, Traian Cristea refuză să plătească datoria, sperând astfel ca gaura pe care a dat-o bugetului local să rămână una potenţială, pentru a nu fi tras la răspundere, prea curând, de Curtea de Conturi.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions