Connect with us

Exclusiv

Cum a renunţat Traian Cristea la un proiect de 10 miliarde, aducând Primăria Costineşti în pragul executării silite

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Traian Cristea, sexagenarul care conduce Staţiunea Tineretului, a dat cu piciorul la un proiect cu finanţare europenă de peste zece miliarde de lei vechi, gândind, după toate semnele, că va scăpa de plata comisionului către firma de consultanţă care îi adusese banii pe tavă. N-a luat, până la urmă nici un ban, dar a ajuns dator cu aproape 1,7 miliarde de lei vechi. Consultanţii au obţinut un titlu executoriu împotriva Primăriei Costineşti şi au început executarea silită.

Cu gândul la gloria apusă a Serbărilor Mării

La începutul anului 2010, o firmă din Iaşi, pe numele ei Truman Consultants SRL, ajungea să încheie un contract cu Primăria Costineşti, având ca obiect redactarea unei proiect de relansare a manifestării „Serbările Mării”. Evenimentul fusese, pe vremuri, cartea de vizită a staţiunii tineretului şi aduna zeci de mii de turişti, prin amploarea concertelor, a concursurilor sportive, decernărilor de premii, galelor artistice, târgurilor şi expoziţiilor, organizate în ultimul week-end al lunii august. Ori, asta propunea firma Truman, să readucă în actualitate gloria apusă a Serbărilor Mării, pe banii Uniunii Europene. Lui Cristea i-a surâs ideea, aşa că a semnat cu firma ieşeană contractul de prestări servicii nr. 90/08.01.2010. În mai puţin de o săptămână, mai exact pe 14 ianuarie 2010, consultanţii i-au predat, pe bază de proces-verbal, cererea de finanţare, planul de marketing, anexele şi documentele care, împreună, constituiau proiectul „Serbările Mării – Promovarea obiectivelor turistice specifice ale staţiunii tineretului”. Pe 26 februarie 2010, Ministerul Dezvoltării Regionale, în calitate de unitate de implementare a proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă, transmitea Primăriei Costineşti o notificare de acceptare a cererii. În sfârşit, pe 18 noiembrie 2010, după o serie de proceduri riguroase, Ministerul semna cu unitatea administrativ-teritorială Comuna Costineşti, reprezentată prin primar Traian Cristea, contractul de finanţare nr. 6.477.

Contribuţia Primăriei Costineşti: 15.433 de lei, plus comisionul consultantului

Potrivit acestuia, valoarea totală a proiectului era de 1.035.156,71 de lei. La această sumă considerabilă, Primăria lui Traian Cristea trebuia să contribuie cu doar 15.433,70 de lei, cam cât costă protocolul de cafele şi biscuiţi al unui cabinet de primar, pe o lună de zile. 655.931,89 de lei erau puşi la bătaie de Fondul European pentru Dezvoltare Rurală, 100.318,99 de lei, de către bugetul de stat, iar TVA-ul aferent costurilor eligibile, în cuantum de 185.204,30 de lei, urma să fie acordat beneficiarului, potrivit art. 8 din contract, de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AMPOR). În aceste condiţii, pe umerii lui Cristea mai rămâneau costuri neeligibile de 168 de lei şi comisionul datorat firmei Truman, de 78.199,67 de lei.

Uitucul şi mincinosul a dat cu piciorul la proiect

Primul pas şi singurul, de altfel, făcut de Primăria Costineşti, după semnarea contractului, a fost publicarea unui anunţ pe site-ul oficial de internet, privind relansarea Serbărilor Mării pe banii Europei. Toată presa l-a lăudat pe Traian Cristea, ce primar de ispravă este el. Îmbătat de succes, primarul Costineştiului a uitat să organizeze licitaţiile publice pentru angajarea unor operatori economici care să presteze activităţile din proiect. A uitat să ceară şi prefinanţarea, adică avansul de 30% din suma eligibilă a proiectului, pentru a avea resursele de a începe manifestările. Mai mult, la un moment dat s-a gândit să nu mai achite comisionul consultanţilor de la Truman, iar pentru a-şi uşura misiunea, a făcut chiar şi o scrisoare către Ministerul Dezvoltării, în mai 2011, că renunţă la contractul de finanţare. În motivare, a invocat un fapt de-a dreptul stupefiant: a scris că bugetul local nu îşi permite să suporte cofinanţarea, aşa cum atestă Ministerul în adresa remisă redacţiei Constanţa.ro sub numărul 50.249/02.07.2013. Vă reamintim că obligaţia de confinanţare eligibilă a Comunei Costineşti era cu doar un pic mai mare de 15 mii de lei, bani pe care şi i-ar fi permis orice buticar din Costineşti, darămite Primăria. Minciuna penală a lui Cristea – care pute de departe a fals intelectual şi abuz în serviciu – a ieşit la iveală, pe 20 ianuarie 2012, când Consiliul Local Costineşti a adoptat Hotărârea nr. 2. Prin efectul ei, excedentul bugetar al anului 2011, adică banii necheltuiţi rămaşi în cont, au fost transferaţi în bugetul anului 2012, pentru cofinanţarea altui proiect ce se referă la un centru after-school şi alte acareturi. La naiba cu promovarea turismului, de pe urma căruia trăiesc toţi costineştenii! Excedentul nu era de ici de colo, fiind vorba de 3 milioane de lei noi, necheltuiţi în 2011. În cele din urmă, proiectul cu centrul after-school a fost cofinanţat printr-un credit garantat de Fondul Român pentru Garantarea Creditelor, astfel că trasferul excedentului s-a dovedit doar un subterfugiu de a nu se pierde banii necheltuiţi în 2011. Şi aşa, din minciună în minciună, moşulică cel uituc a dat cu piciorul la proiectul de un milion de lei al Serbărilor Mării. Că n-a mai luat banii e una, dar a ajuns şi dator vândut către firma care a întocmit cererea de finanţare şi întreaga documentaţie.

În executare silită

Traian Cristea a crezut că scapă de plata măruntului comision către Truman dacă renunţă la întreaga finanţare masivă de la Ministerul Dezvoltării. A crezut că scapă şi de gura lumii, împărţind mici şi bere, dintr-o sponsorizare, în week-end-ul Serbărilor Mării din august 2011. N-a fost aşa! Socoteala lui de-acasă, adică de la Primărie, nu s-a potrivit cu cea din târg, recte de la Tribunal. Ca dovadă, Truman Consultants SRL a obţinut, prin Sentinţa Civilă 2395/19.06.2012, un titlu executoriu împotriva Comunei Costineşti. Cristea a declarat recurs, însă acesta a fost respins ca inadmisibil, pe 15 mai 2013. Nici nu se putea atfel, de vreme ce jurista Primăriei a încercat să se prevaleze de o eroare comisă chiar de Primărie. Astfel, contractul cu Truman nu s-a încheiat din partea Comunei Costineşti – cea care avea capacitatea de exerciţiu, ci, în mod eronat, din partea Consiliului Local, care nu are patrimoniu propriu, fiind doar o autoritatea deliberativă. Eroarea, intenţionată sau nu, l-a înfundat şi mai tare pe Cristea, dovedind o conduită procesuală incorectă. La momentul de faţă, Truman a început executarea silită împotriva bugetului local al comunei Costineşti, pentru debitul principal şi penalităţi, care ajung deopotrivă la 169.850 de lei. Penalităţile curg în continuare, cu 0,1% din debitul principal pe zi de întârziere. Cu toate acestea, Traian Cristea refuză să plătească datoria, sperând astfel ca gaura pe care a dat-o bugetului local să rămână una potenţială, pentru a nu fi tras la răspundere, prea curând, de Curtea de Conturi.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Cazul avocatului condamnat pentru activități profesionale – un precedent neliniștitor. Ce facem cu retrocedările lui Hașotti?

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

La sfârșitul săptămânii trecute, presa națională a prezentat motivarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din dosarul Ferma Băneasa, cu privire la condamnarea la 5 ani de închisoare a avocatului Robert Roșu.

Dosarul Ferma Băneasa se referă la faptele prin care prințul Paul Al României și oamenii de afaceri Remus Truică, Benyamin Steinmetz și Tal Silberstein au obținuit retrocedarea unor active imobiliare extrem de valoroase, pretinzând în mod fals că acestea au aparținut regelui Carol al II-lea la momentul naționalizării.

Printre active se găseau Ferma Băneasa, Pădurea Snagov, dar și o vie de la Murfatlar, județul Constanța.

Ca o noutate absolută pentru justiția din România, avocatul infractorilor  a fost la rândul său pus sub acuzare. Biroul de avocatură al lui Robert Roșu a fost percheziționat în cursul urmării penale.

În 2015, procurorii DNA au ridicat de aici documente oficiale care atestau că o parte din terenurile revendicate nu au aparținut Casei Regale. Așadar, avocatul avea cunoștință de acest aspect, motiv pentru care a fost inițial arestat preventiv, iar mai apoi a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu.

Achitat pe fond, Roșu avea să fie condamnat în apel, la Înalta Curte, în decembrie 2020. El a fost plasat în închisoare înainte ca instanța să motiveze decizia luată.

O undă de șoc pentru avocatură

Condamnarea lui Roșu a stârnit o undă de șoc în întregul sistem de justiție. În decembrie 2020, peste 150 de avocați din România au declanșat o acțiune de protest la instanța supremă. Ei au afișat mesaje precum: ”Motivarea hotărârii la data pronunțării”, ”Garantarea libertății exercitării profesiei” sau ”Interzicerea identificării avocatului cu clientul”.

Uniunea Națională a Barourilor din România și câteva organizații internaționale ale avocaților au transmis la rândul lor declarații publice și mesaje de protest.

Înalta Curte – o motivare de peste 700 de pagini

La sfârșitul săptămânii trecute, Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat motivarea din dosarul Ferma Băneasa. Hotărârea are peste 700 de pagini.

În privința lui Robert Roșu, instanța supremă afirmă că acesta nu a fost condamnat pentru exercitarea profesiei sale de avocat, ci pentru o conduită de tip infracțional. Instanța arată că Roșu știa că Paul Al României a declanșat procedurile de revendicare a bunurilor, deși tatăl său, Mircea Grigore Lambrino, fiu al regelui Carol al II-lea, se afla în viață și ca atare era singurul apt să pretindă moștenirea.

De asemenea, instanța evidențiază elementele care atestă că avocatul cunoștea în mod cert că bunurile revendicate nu au aparținut regelui Carol al II-lea, astfel încât nu puteau legal să fie revendicate de Paul Al României. În acest caz, vorbim de documente ridicate de la biroul avocatului, care erau inscripționate cu mențiunea ”a nu se folosi”.

ÎCCJ a arătat că, din anul 2007, pe teritoriul României are aplicabilitate Codul Deontologic al Avocatului din Uniunea Europeană. Or acest Cod spune că avocatul trebuie să vegheze la respectarea  Statului de Drept. În statutul profesiei de avocat se arată, de asemenea, că avocatul este ținut să acționeze doar în limitele legii, fiind obligat să se abțină de la asistarea și sfătuirea conștientă a unui client în activități infracționale. 

”Rezultă așadar că obligația avocatului de a apăra interesele clientului său nu este una absolută, ci aceasta subzistă numai până la punctul în care aceste interese intră în coliziune cu dispozițiile legale. Altfel spus, mai presus de interesele clientului este legea, astfel încât avocatul nu are o fidelitate oarbă față de clientul său, fiind obligat să se abțină de la asistarea/reprezentarea acestuia, atunci când clientul este angrenat în activități ilicite și, mai grav, infracționale.”. – arată ÎCCJ, potrivit G4Media.Ro.

Două tendințe deopotrivă legitime

Cazul Roșu tulbură profund apele justiției din România. Și se întâmplă așa, în primul rând din cauză că avocații în mod legitim își apără independența lor profesională, secretul profesional și dreptul recunoscut internațional de a nu fi identificați cu clienții lor și, prin extensie, cu afilierile politice sau faptele de care aceștia sunt acuzați. În această privință există o îngrijorare chiar la nivel european, că se exercită presiuni în special împotriva avocaților care intră în cazuri legate de apărarea drepturilor omului sau de corupția guvernamentală.

Pe de altă parte, există un curent la fel de legitim, conform căruia avocații care oferă instrumente juridice și un sprijin dincolo de limita legii unor clienți interesați să fraudeze legea nu trebuie să beneficieze de impunitate. Un echilibru just între cele două tendințe va trebui realizat pe viitor, pentru că nu este normal nici să se exercite presiuni asupra avocaților, dar nici ca avocații care pun umărul decisiv la fraudarea legii, la păgubirea statului sau a unor terți să nu poată fi cercetați niciodată. 

Ionel Hașotti, specialistul retrocedărilor de la Constanța

Mai multă lumină se impune în special în privința retrocedărilor, mai ales că pe această linie există tendințe recurente ale unor avocați de a depăși cadrul legal și obligația deontologică de a veghea la respectarea Statului de Drept. La Constanța, care este un loc măcinat de retrocedări, cu atât mai mult trebuie făcută lumină. Cu titlu de exemplu, ne vom referi la două retrocedări bizare obținute de persoane reprezentate convențional de avocatul Ionel Hașotti, considerat cel mai mare specialist în retrocedări de la malul mării. 

Avocatul Ionel Hașotti (centru), alături de fratele său, politicanul Puiu Hașotti (dreapta).

Pe 31 mai 2005, Ionel Hașotti a obținut retrocedarea în favoarea unor clienți a unui teren intravilan de 10 hectare, pe care se afla sediul social al RATC, garaje, platforme, rețele de utilități, un patinoar, sediul unei societăți în insolvență și mult spațiu verde. Vorbim de un teren situat în apropierea lacului Tăbăcărie, la intersecția străzilor Soveja și Chiliei, care a fost tranzacționat cu 60 de milioane de euro după retrocedare.

În procesul care a condus la această soluție, Ionel Hașotti și un alt avocat din București au susținut că terenul a aparținut în perioada interbelică familiei Damadian, cea care deținea acolo o moară, fiind ulterior preluat de stat fără titlu.

În realitate, exista un titlu de preluare, anume o decizie a Consiliului de Miniștri publicată în Monitorul Oficial al României. Numai că în acest act de naționalizare se arăta că moara nu mai aparținea familiei Damadian, ci antreprenorului Iani Panait Gheorghiu. Ionel Hașotti a fost denunțat penal de urmașii lui Gheorghiu, însă procurorii au dispus clasarea cauzei.  

Pe de altă parte, hotărârea de retrocedare din anul 2005 a încălcat prevederile Legii 10/2001, potrivit cărora terenurile ocupate de construcții autorizate legal după naționalizare și de amenajări de utilitate publică erau exceptate de la restituire. Sediul social al RATC, garajele, platformele și rețelele de utilități se înscriau perfect în ipoteza legală. Cu toate acestea, avocații familiei Damadian au obținut terenul de sub clădiri.

Pe 17 august 2006, Ionel Hașotti a negociat o tranzacție extrajudiciară cu Municipiul Constanța, în plenul unei ședințe de Consiliu Local. Consilierii au fost de acord ca beneficiarii retrocedării să demoleze clădirile publice pe cheltuiala lor. Însă de teama pușcăriei au cerut să se consemneze expres că toate materialele de construcții recuperate din demolări trebuie să fie predate RATC  ”să nu fim acuzați că am înstrăinat patrimoniul”. (AICI puteți citi procesul-verbal al ședinței CLM din 17 august 2017). 

O carieră retrocedată ca teren agricol

În anul 2008, așadar după aplicarea Codului Deontologic European al Avocaților, Ionel Hașotti a obținut pentru alți clienții retrocedarea carierei de la Sibioara, deși toate carierele în exploatare erau exceptate prin lege de la retrocedare (articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000).

Vorbim de cea mai valoroasă carieră de piatră din Dobrogea, care se afla în exploatarea legală a companiei miniere Somaco Construct SRL. Cu ani buni înainte, societatea fusese cumpărată cu 4 milioane de euro de omul de afaceri Grigore Comănescu.

Însă clienții lui Hașotti nu s-au judecat cu Somaco. Ei au încercat să obțină terenul pe care se afla cariera de la Comisia Locală din comuna Lumina, care se ocupa de restituirea suprafețelor agricole.

Pe fondul procesului, o instanță a reținut calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare a clientelor lui Hașotti. Însă instanța a refuzat să le restituie terenul pe vechiul amplasament, reținând că acesta are caracter special, din cauza exploatării carierei de piatră.

În acest context, Ionel Hașotti a redactat pentru clientele sale o cerere de recurs, în care a susținut că în sola cadastrală în care se afla terenul minier s-au mai făcut anterior retrocedări de terenuri agricole. În consecință, avocatul a sugerat că ar fi legală restituirea terenului către clientele sale. În realitate, sola era foarte mare și îngloba terenul minier, neretrocedabil, dar și alte terenuri agricole, retrocedabile, aflate în vecinătate.

La singurul termen al recursului, același Ionel Hașotti a aberat în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat de clientele sale. Pe baza acestei alegații, instanța de recurs a retrocedat terenul ca fiind unul agricol, deși în realitate era minier și ca atare era oprit prin lege de la retrocedare.

Toate demersurile juridice ulterioare de reparare a acestei nedreptăți au fost respinse pe motiv de autoritate de lucru judecat.

Schimbarea de optică

Cu siguranță, în practica judiciară există și alte spețe de retrocedare cu probleme similare. Până acum, nu s-a pus problema răspunderii penale a avocaților, întrucât optica a fost aceea că avocații sunt protejați în ceea ce privește acțiunile lor profesionale.

Cazul avocatului Roșu, la care ne-am referit mai sus, este primul de acest fel în România, în care un avocat a fost condamnat pentru că a pus umărul la fraudarea legii prin demersuri avocățești.

Soluția ÎCCJ este un precedent neliniștitor pentru toți avocații implicați în retrocedări dispuse cu încălcarea legii. Desigur, după cum am arătat mai sus, mulți dintre cei care critică decizia ÎCCJ o fac pentru a apăra independența profesiei lor. 

Însă avocații nu pot pune umărul la fraudarea legii ca să-și servească clienții. Aceste cazuri vor trebui să-și găsească și ele o soluționare, dacă vrem să pretindem că trăim într-un stat de drept.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Vrabie a umflat cu 3,5 milioane de euro cheltuielile neeligibile ale unui proiect european

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu două zile, Primăria Medgidia a anunțat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice că a anulat, încă din 29 mai 2020, o procedură de achiziție pentru construirea unui ansamblu de 6 blocuri de locuințe sociale, cu regim de înălțime P+2, parte a unui proiect finanțat din fonduri europene (vezi AICI documentul). În această licitație, municipalitatea din Medgidia pusese la bătaie peste 20 de milioane de lei plus TVA. Deși era vorba de o sumă frumoasă, care echivala cu peste 4 milioane de euro, nicio firmă nu a depus o oferă de participare până la termenul limită, din 29 mai 2020. Din acest motiv, licitația a fost anulată.

În mod normal, anunțul de anulare trebuia publicat încă de anul trecut. Însă administrația locală din Medgidia nu s-a sinchisit de un astfel de exercițiu de transparență, potențial dăunător în anul electoral trecut.

Abia după ce a fost reales și s-a văzut cu sacii în căruță, Vrabie a redeschis subiectul despre proiectul european. În luna ianuarie 2021, edilul din Medgidia le-a spus consilierilor locali că nicio firmă nu a vrut să depună ofertă de participare, deoarece valoarea estimativă a achiziției ar fi fost subevaluată. Soluția propusă de Vrabie a fost scumpirea proiectului. Consilierii din majoritatea coagulată în jurul primarului au fost de acord ca bugetul local să susțină cheltuieli neeligibile de-a dreptul colosale, de peste 17 milioane de lei (ceea ce reprezintă peste 3,5 milioane de euro).

Istoria unui proiect social

Ideea construirii unui ansamblu de locuințe sociale la Medgidia este mai veche. Primele documentații pentru această inițiativă au fost întocmite pe vremea administrației Iordache, în mandatul 2012 – 2016, sub coordonarea fostului viceprimar Luminița Vlădescu. Administrația a încercat atunci să obțină fonduri guvernamentale, prin Ministerul Dezvoltării, după modelul prin care s-a finanțat cartierul social Henri Coandă din Constanța.

”Am contribuit personal la promovarea proiectului, am făcut dosare, drumuri la București, prin ministere. La vremea respectivă, proiectul a fost analizat pentru implementare cu asigurarea cofinanțării din bugetul local, însă administrația municipiului Medgidia nu și-a permis suma respectivă. Așa s-a ajuns la concluzia că acest proiect va putea fi realizat cu fonduri de la Uniunea Europeană. Am luat avizele de două ori, în două etape.” – spune Luminița Vlădescu.

În 2018, compartimentul de Fonduri Europene al Primăriei Medgidia, condus atunci de actualul consilier local USR – Bogdan Moșescu, a armonizat proiectul social în vederea depunerii unei cereri de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 al Uniunii Europene. Proiectul a fost definitivat cu următoarele componente:

Obiectivul 1:

  • 6 blocuri P+2, cu amprenta la sol de 2.820 de metri pătrați și o suprafață construită desfășurată de 8.460 mp
  • lucrări tehnico-edilitare aferente (rețele de electricitate, apă, canalizare și gaze)
  • Amenajări exterioare (spații verzi, parcări, alei pietonale și drumuri de acces)

Obiectivul 2:

  • Modernizarea străzii Cocorilor pe o distanță de 395 de metri liniari.

Primul deviz: 5,7 milioane de euro

În mai 2019, Consiliul Local Medgidia a aprobat devizul proiectului la valoarea de 5.609.430 de euro pentru blocuri și 145.770 de euro pentru modernizarea Cocorilor. În total: 5.755.200 de euro sau 26.804.811,03 lei. Toate prețurile includeau TVA. Toate costurile au fost evidențiate în deviz. (vezi AICI documentul)

Contractul de finanțare

Valentin Vrabie s-a lăudat pe Facebook la momentul semnării contractului de finanțare pentru blocurile sociale, fără a-și face un scrupul din a menționa că proiectul fusese început de Luminița Vlădescu și finalizat de Bogdan Moșescu.

Pe baza acestei documentații, municipalitatea a ajuns să semneze contractul de finanțare 4.798/27.09.2019. În acest document, valoarea eligibilă a proiectului era stabilită la 23.272.315,49 de lei (aproximativ 5 milioane de euro). Costurile neeligibile (suportate de Primărie) erau limitate la 3,5 milioane de lei.

În contract se mai arăta că orice majorare ulterioară a valorii totale a proiectului va fi suportată în întregime de Primăria Medgidia (vezi AICI documentul).

Vrabie crește din pix valoarea proiectului

După ce, în 2020, a bălmăjit-o cu o licitație la care nu s-a prezentat nimeni, Vrabie s-a decis să urmeze calea menționată în contract, anume să majoreze valoarea proiectului pe cheltuiala exclusivă a Primăriei Medgidia. Pe 15 ianuarie 2021, primarul liberal s-a prezentat în plenul Consiliului Local Medgidia, pentru a susține majorarea devizului proiectului, de la 26 de milioane de lei la peste 40 de milioane de lei. Costurile neeligibile ale proiectului au ajuns în acest fel la 17.090.835,71 de lei. (vezi AICI un extras din documentație).

Pe baza căror justificări s-a ajuns la această creștere de peste 3,5 milioane de euro nu prea se știe.

Un răspuns ca la crâșmă: ”Nu trebuie să știți lucrul ăsta”

În ședința de Consiliu, primarul a fost rugat să explice majorarea, însă acesta a precizat sec: ”devizul a fost actualizat, nu contează cu cât”. Serios? Chiar nu contează? Consilierul Moșescu – cel care l-a chestionat pe primar în această privință, a insistat să afle pe ce se duc banii îndesați în noul deviz. ”Nu trebuie să știm și noi?” – a întrebat Moșescu. Vrabie a răspuns ca la cârciumă: ”Nu trebuie să știți lucrul ăsta”. La urmă, inițiativa de scumpire a proiectului pe spinarea bugetului local a fost votată de consilierii din majoritatea care îl susține pe Vrabie. Aceștia nu au avut nevoie de nicio justificare ca să ridice din degete, acceptând o formă de depersonalizare greu de digerat pentru cineva care se respectă câtuși de puțin.

Pixul vrăjit al consultanților

Din comparația pe care am reușit să o facem între devizul vechi și cel nou, în care a îndesat Vrabie niște milioane de euro în plus, putem să ne facem o impresie. În primul rând, trebuie să remarcăm că investiția de bază a fost majorată de la 20 de milioane de lei, la 31 de milioane de lei. Nivelarea terenului s-a scumpit cu peste 200.000 de lei. Rețelele de utilități s-au scumpit cu 1,3 milioane de lei. Până și proiectul tehnic s-a scumpit cu peste 235 de mii de lei. În sfârșit, capitolul de alte cheltuieli, în care sunt incluse organizarea de șantier, dirigenția, publicitate sau cheltuielile neprevăzute, a fost scumpit și el cu 1,3 milioane de lei. În final, blocurile s-au scumpit de la 26 de milioane de lei la 39,7 milioane de lei. În schimb, modernizarea străzii Cocorilor s-a ieftinit cu vreo 18.000 de lei, coborând de la 678.927 de lei, la 660.511 lei.

Prețul la metru pătrat, aproape dublu față de piața privată

Dacă ne raportăm doar la investiția pentru blocurile sociale, cu utilități, parcări și amenajări exterioare, trebuie să remarcăm că prețul locuințelor ajunge la 957,75 de euro pe metrul pătrat. În acest timp, ANL vinde locuințele standard pe care le construiește la un preț de înlocuire de 611,42 de euro pe metrul pătrat (vezi AICI). Alți investitori privați reușesc să construiască la un preț mediu de 500 de euro pe metrul pătrat (vezi AICI), ținând costurile sub control ca să nu-și fure singuri căciula. La Medgidia, însă, blocurile sociale vor costa aproape dublu.

Atenție, aceste blocuri seamănă cu cele din cartierul social al Constanței, Henri Coandă, fiind concepute pe structură metalică (fără finisajele extrem de costisitoare ale clădirilor din zidărie). În mod normal, construcțiile de acest tip ar trebui să fie mult mai ieftine. La vremea lor, locuințele sociale din Constanța au costat 286 de euro pe metrul pătrat. Între timp, materialele și manopera s-au mai scumpit. De asemenea, condițiile din teren pot să difere, la fel și capacitatea rețelelor de utilități. Dar chiar și așa costurile din devizul lui Vrabie stârnesc suspiciunea că au fost umflate din pix.

Mai multe detalii AICI.

Însă cel mai grav este faptul că municipiul Medgidia nu are puterea financiară să susțină din veniturile actuale cheltuielile neeligibile de peste 17 milioane de lei. Din acest motiv, cel mai probabil administrația locală va fi obligată pe viitor să taie alte cheltuieli, să majoreze taxele și impozitele locale sau să contacteze un împrumut bancar.

 

Drept la replică al Primăriei Medgidia

”Proiectul ”Construire locuințe sociale Dezrobirii” a fost inițiat în anul 2015 de către primarul din acea perioadă Marian Iordache, prin:

– încheierea contractului nr. 47/31.03.2015 privind ”Servicii de întocmire studiu de fezabilitate în vederea construirii pe strada Dezrobirii a 6 imobile”;

– aprobarea HCL nr 38/23.04.2015 privind probarea indicatorilor tehnico-economici ai documentațiilor SF pentru construire locuințe și lucrări tehnico-edilitare în Mun. Medgidia, str. Dezrobirii, nr. 15, proiectele 10108 și 10109/2015;

–  aprobarea HCL nr. 91/28.10.2015 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a documentațiilor SF pentru construire locuințe și lucrări tehnico-edilitare în mun. Medgidia, str. Dezrobirii, nr. 15.

Prin contractul nr. 237/ 29.09.2015 încheiat cu SC House Consult SRL București au fost prestate și predate documentele aferente ”Serviciilor de proiectare DTAC, PT+DDE+CS în vederea construirii a 6 blocuri de locuințe sociale, str. Dezrobirii nr. 15” și au fost obținute avizele aferente Certificatului de Urbanism nr. 255/06.10.2015 în scopul obținerii Autorizației de Construire.

Atât în anul 2016 prin primar – Marian Iordache, cât și în anul 2017 prin primar – Valentin Vrabie au fost semnate contracte de finanțare pentru construire de locuințe sociale dar ambele au fost reziliate cu acordul părților, întrucât lucrările de infrastructură tehnico-edilitară nu puteau fi suportate din bugetul local.

După ce proiectul a fost reactualizat de aceiași societate care a întocmit SF și PT în anul 2015 respectiv SC House Consult SRL București, acesta a fost depus spre finanțare cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. În acest sens a fost aprobată  HCL nr. 81/27.08.2018 privind indicatorii tehnico-economici pentru realizarea investiției ”Construire blocuri locuințe sociale Dezrobirii 6 imobile cu regim de înălțime P+2E și lucrări tehnico edilitare aferente acestora”.

Pe niciunul din documentele menționate anterior nu se regăsesc semnături spre întocmire sau asumare ale actualilor consilieri locali Vlădescu Luminița sau Moșescu Bogdan deși în acest articol autorul său induce ideea potrivit căreia cei doi ar fi avut vreo contribuție în acest proiect.

Documentația de atribuire a contractului de lucrări ”Construire blocuri locuințe sociale Dezrobirii – 6 imobile cu regim de înălțime P+2E” a fost publicată în SEAP în anul 2020 în  lunile: ianuarie (anunț de participare procedura simplificată nr. SCN1061116 / 07.01.2020 cu data limita de depunere a ofertelor 11.02.2020),  martie (SCN1064509/ 06.03.2020 cu termen de depunere ofertă 06.04.2020),  aprilie (SCN1067206/ 27.04.2020 cu data limită de depunere a ofertelor 29.05.2020). Însă de fiecare dată procedurile au fost anulate datorită faptului că operatorii economici(societăți de construcții) deși s-au înscris la procedura de atribuire a contractului de execuție lucrări, aceștia nu au depus oferte tehnico-financiare.

Pentru a afla motivele pentru care operatorii economici (societăți de construcții) nu au depus oferte tehnico-financiare, UAT Medgidia a transmis acestora câte o solicitare în acest sens iar răspunsurile primite au făcut referire la ”subevaluarea sumei estimate pentru contractul de lucrări”.

În acest context, UAT Medgidia a testat piața privind prețurile serviciilor de actualizare a documentației tehnice, respectiv listele de cantități considerate a fi subevaluate. La data de 16.11.2020 a fost recepționată documentația actualizată și ulterior adoptată HCL nr. 1/ 21.01.2021 privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico economici aferenți obiectivului de investiție “Construire ansamblu de locuințe sociale și modernizare Strada Cocorilor în Municipiul Medgidia, Județul Constanța”– etapa PTh și asigurarea surselor de finanțare.

În prezent se lucrează la pregătirea documentației de atribuire, urmând ca procedura de achiziție să fie relansată în cel mai scurt timp. Atât timp cât Autoritatea Contractantă a inițiat în SICAP procedurile de achiziție pentru execuția de lucrări conform devizelor iar neprezentarea operatorilor economici a condus la actualizarea documentației tehnico economice și la reluarea procedurii cu valori actualizate și ținând cont de legislația în vigoare, nu se poate vorbi despre o licitație ”bălmăjită”.

Mai mult decât atât, majorarea valorii proiectului a avut la bază reevaluarea, de către o firmă de proiectare specializată, a listelor de cantități din punct de vedere financiar. Construcțiile fiind pe structură metalică, prețurile profilelor metalice s-au majorat cu aproximativ 60%, vopsirea efectuând-se cu o vopsea termospumabilă rezistentă la foc, fapt ce a mărit considerabil valoarea lucrărilor.

Prețul pe metru pătrat la aceste locuințe nu este dublu raportat la prețurile din piața privată și este evaluat conform proiectului tehnic, a prețurilor actuale și a structurii de alcătuire, respectiv 600 euro/mp. În cadrul proiectului sunt prevăzute a fi executate și rețele edilitare de apă, canalizare menajeră și pluvială, rețea de gaze, o stradă, trotuare aferente străzii, alei între blocuri, parcări și spații verzi delimitate cu borduri, rețele de electricitate pentru întreg cartierul de blocuri, rețele de iluminat. Acestea nu pot fi încadrate în prețul pe metrul pătrat aferent locuințelor.

Calculul făcut în articolul dumneavoastră este eronat, întrucât valoarea tuturor lucrărilor de execuție a fost împărțită doar la suprafața locuibilă a blocurilor, neluîndu-se în calcul lucrările tehnico-edilitare și infrastructura aferentă.

Aceste construcții nu pot fi foarte ieftine deoarece structura propusă este una mixtă, cu finisaje de gresie și parchet, cu obiecte sanitare, cu corpuri de iluminat inclusiv prize și întrerupătoare, sunt echipate cu instalații termice( centrale, corpuri de încălzire, ventilatoare etc), toți pereții sunt izolați cu vată minerală pentru eficientizare energetică, pereții interiori care fac parte din anvelopa clădiirii au structură mixtă (panouri sandwich și rigips la interior), deci gradul de finisare este foarte bun.

În cazul acestui proiect, Primăria Municipiului Medgidia a avut de ales între a renunța la un proiect în valoare de aproximativ 5 milioane de euro sau a mări partea de contribuție proprie până la valoarea de 3,5 milioane de euro, pentru a rezolva o problemă stringentă pentru comunitatea locală: lipsa locuințelor sociale.

În ceea ce privește suportabilitatea din bugetul local a cheltuielilor necesare implementării acestui proiect, subliniem faptul că managementul administrației actuale nu se bazează pe împrumuturi bancare ci pe atragere de fonduri din surse externe.

Prețul final al execuției lucrărilor va fi stabilit după desfășurarea licitației publicată în SICAP, la care pot participa toți operatorii economici interesați.”.

(Notă: dreptul la replică transmis redacției mai conține o somație de publicare, un paragraf cu opinii despre caracterul așa-zis denigrator al articolului nostru și o amenințare cu un proces civil. Neavând utilitate pentru cititori și neexistând o obligație de popularizare a opiniilor, aceste pasaje nu au fost preluate. Dreptul la replică a fost adăugat pe 08.04.2021, ora 19,58). 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Să moară capra aeroportului de la Tuzla! De ce bulgarii au aeroporturi internaționale private, iar românii nu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu aproape 9 ani, compania care deține aeroportul privat din Tuzla a demarat procedurile pentru obținerea statutului de aeroport internațional. Condițiile de acreditare, extrem de exigente, au fost trecute cu bine. Ca urmare, aeroportul a fost acreditat formal pentru zboruri internaționale. Spunem formal, deoarece statutul efectiv de aeroport internațional devine operațional doar în momentul în care în incinta acestuia se înființează puncte de trecere a frontierei de stat și de control vamal. Până atunci, termenul ”internațional” este ca un trofeu bun de ținut în vitrină. Practic, și la Tuzla frontispiciul obiectivului a fost ”decorat” cu sintagma ”aeroport internațional”. Și așa a rămas, decorativ, până în momentul de față, pentru că o hotărâre a Guvernului pentru înființarea punctului de trecere a frontierei de stat a întârziat să apară. Inițiative au fost destule, însă au fost pe rând blocate, din motive obscure, contrafactuale sau de-a dreptul aiuristice. O ultimă inițiativă datează din 16 martie 2021 și aparține actualului ministru al transporturilor, Cătălin Drulă. Însă și acum se aud în spațiul public aceleași voci cerând Guvernului să pună talpă.

O campanie de denigrare și interesele unui mogul

Primul proiect de hotărâre de Guvern pentru înființarea unui punct de trecere a frontierei de stat pe aeroportul din Tuzla datează din anul 2013. La acel moment, temeiurile legale și oportunitatea proiectului au fost explicate pe larg într-un raport întocmit de Ministerul Transporturilor. Cu toate că lucrurile erau clare și simple, un atac furibund și interesat al presei le-a complicat decisiv. Regional Air Services SRL, compania care deține aeroportul din Tuzla, a denunțat atunci, printr-un comunicat de presă, că o firmă de relații publice contactase mai multe publicații pentru a se implica într-o campanie contracost împotriva aeroportului.

Aeroportul Tuzla văzut de sus, 2016.

În mod cert, studiind presa vremii, am remarcat chiar noi existența unor articole în care Dorin Ivașcu, unul din asociații aeroportului,  era zugrăvit în fel și chip. Am găsit, desigur, și articole care explicau că tirurile îndreptate împotriva Regional Air Services ar fi pornit de la supărarea unui mogul local al petrolului că această companie a reușit să câștige o licitație internațională pentru a asigura transportul cu elicoptere către perimetrele petroliere offshore din Marea Neagră.

Un arsenal de sofisme

Din aceeași campanie, au făcut parte și poziționări aberante și contrafactuale, conform cărora aeroportul din Tuzla nu ar trebui să beneficieze de punct de trecere a frontierei de stat, întrucât ar face concurență aeroportului de stat de la Mihail Kogălniceanu. În realitate, aeroportul de stat este canalizat pe traficul aerian mare, în vreme ce Tuzla s-a specializat în zboruri cu aeronave mici și medii, care nici măcar nu se pot alimenta cu combustibili la Kogălniceanu, în lipsa unor facilități specifice. În plus, aeronavele mici ocolesc aeroporturile mari, din cauza taxelor mari. La Tuzla,  vorbim de servicii de nișă, născute dintr-o nevoie neacoperită de nimeni altcineva în colțul nostru de țară. Ori din această perspectivă, e limpede pentru oricine că dezvoltarea acestui aeroport pentru aviația mică nu afectează în niciun fel monopolul de stat canalizat pe aviația mare.

Eveniment la aeroportul Tuzla, 2019

În sfârșit, s-a mai spus că nu există nicio justificare ca statul român să cheltuie bani pentru înființarea unui punct de trecere a frontierei pe un aeroport privat.

Povestea monopolului de stat

În esență, ultimele două argumente exprimă o filozofie care pune în centrul ei monopolul de stat. Totul de dragul unei teorii, pentru că practic monopolul de stat nu ar fi afectat cu absolut nimic dacă un privat prestează activități neinteresante pentru aeroporturile de stat. După cum vom explica mai jos, până și bulgarii au depășit această paradigmă prăfuită, susținând inițiativa privată în zona aviației civile.  La noi, însă, aeroporturile private nu sunt scutite de impozitul pe teren ca aeroporturile din monopolul de stat și nici măcar nu sunt considerate eligibile pentru accesarea de fonduri europene. Despre fonduri guvernamentale, așa cum tot primesc cu ghiotura aeroporturile de stat, nici vorbă. Iar întârzierea de aproape un deceniu pentru înființarea unui punct de trecere a frontierei la Tuzla este expresia supremă a disprețului pentru inițiativa privată în acest domeniu.

O interpretare particulară și greșită a legii

Argumentele și campaniile descrise mai sus au dus la blocarea proiectului hotărârii de Guvern din anul 2013. Proiectul a mai fost reluat de câteva ori de-a lungul anilor, însă aceleași argumente au jucat același rol de piedică. Ultimul eșec notabil s-a consumat sub Guvernul condus de Ludovic Orban. Așa cum a relatat presa națională, proiectul a fost blocat anul trecut pe considerentul că legea română n-ar permite amplasarea punctelor de trecere a frontierei pe terenuri private, iar înființarea unuia pe terenul privat al aeroportului din Tuzla ar crea un precedent periculos.

În realitate, este vorba de o interpretare particulară și vădit greșită a OUG 105/2001, care stabilește că autoritățile cu atribuții de control la trecerea frontierei de stat trebuie să aibă acces gratuit la imobilele în care funcționează punctele de trecere a frontierei și la terenurile aferente acestora care constituie domeniu public al statului ori domeniu privat și se administrează de către autorități ori de alte persoane juridice. În primul rând, e limpede că scopul legii este acela de a stabili accesul gratuit la aceste clădiri și terenuri, iar nu de a institui interdicția de amplasare a punctelor de trecere a frontierei pe terenuri private. Drept dovadă, legea spune că aceste puncte pot sta pe terenuri din domeniul privat, fără a preciza expres că ar fi vorba doar de domeniul privat al statului. ”Bunurile din domeniul privat pot aparține atât statului sau unităților administrativ-teritoriale, cât și altor subiecte de drept, persoane fizice sau juridice” – spun specialiștii în drept.

Pe de altă parte, potrivit Legii 213/1998, statul își exercită dreptul de proprietate privată ca orice alt privat, dobândind bunuri private și putând să le vândă oricând,  potrivit regulilor din dreptul comun. Evident că în calitate de deținător de bunuri private, statul nu poate avea drepturi în plus față de alți privați. Și tocmai de aceea interpretarea despre care am vorbit mai sus este în mod vădit greșită.

Nod în papură

Impresia noastră este aceea că se caută nod în papură și cam atât. Ca dovadă, în România mai există și alte aeroporturi administrate privat care au servicii de graniță-vamă, cel mai cunoscut fiind terminalul Țiriac de pe Otopeni.

Chestiunea cu precedentul periculos ni se pare o simplă manifestare a limbii de lemn. Nu este vorba de niciun pericol, ci de o poziție profund dogmatică a unor care nu vor să accepte inițiativa privată în zona aviației.

Comparația, izvor de nefericire

După cum spuneam mai sus această paradigmă a fost depășită de vecinii noștri bulgari, cărora nu le-au murit caprele, dar nici n-au rămas la ele. Bulgarii au investit masiv în turism. Iar din acest motiv au ajutat și inițiativa privată în aviație, ca să faciliteze accesul turiștilor străini la turismul bulgăresc.

Potrivit documentării noastre, pe litoralul bulgăresc există 8 aeroporturi care oferă servicii de vamă-graniță, multe din ele fiind administrate privat. Iată un tablou al acestora:

  • Varna și Burgas – două aeroporturi, ambele internaționale, date în concesiune firmei BM Star Ad (un joint venture între aeroportul Frankfurt, care are o participație de 60 % si o firmă bulgară) pentru o perioada de 35 de ani, contra unei investiții totale de 403 milioane de Euro;
  • Ravnts – un aeroport mare aflat lângă Burgas și care are două piste de beton de 2500 metri fiecare;
  • Balcic – fost aeroport militar cu o pistă de beton de 2500 m, transformat în aeroport civil, deschis traficului internațional din 2012 și dat în subordinea aeroportului Sofia; la rândul său este sub management privat pentru o perioadă de 35 ani în baza unui contract de concesiune cu firma SOf Connect AD, ai cărei acționari sunt aeroportul Munchen și firma MNeridian – Franța (concesioară totodată a aeroporturilor La Guardia – SUA, Amman și Madagascar).
  • Primorsko – cu o pistă de 900 m din asfalt. Proprietarul său, firma Intersky, mai deține un aerodrom lângă Sofia
  • Sunny Beach – și el certificat de Autoritatea Aeronautică bulgară și trecut în proprietatea Aeroclubului Sunny Beach
  • Și, tot lângă statiunea Sunny Beach, există și Heliportul Marina Dinevi
  • Dobrici – poziționat la 60 km de litoralul bulgar, este un fost aeroport militar, utilizat acum de aeronave civile mici

 

Aeroporturile de pe litoralul bulgăresc au avut 4,9 milioane de pasageri în anul 2019 (sursa: AICI). 

La noi, cele trei aeroporturi de pe litoral, Kogălniceanu, Tulcea și Tuzla, au avut împreună doar 139.913 pasageri în același an de referință. Adică de 35 de ori mai puțini. Cu restul Europei nici nu are rost să ne comparăm. De când statul român blochează inițiativa privată de la Tuzla, numărul aeroporturilor administrate privat din UE pur și simplu s-a dublat. Evident, vorbim de aeroporturi care au servicii de graniță-vamă.  La fel de evident, noi rămânem tot mai în urmă, mici și prăfuiți. Dar măcar suntem buni la jelanii despre precedentele periculoase și la apologia monopolului de stat.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: