Conecteaza-te cu noi

Societate

Cum și-a propus Ministerul Turismului să promoveze România în perioada preşedinţiei Consiliului UE

Published

on

Ministerul Turismului vrea să cumpere 24 de standuri de promovare turistică, pe care să le monteze în Parlament, în locul în care va fi organizat Summitul de la Sibiu şi în aeroporturi, în perioada preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, dar şi ulterior, la alte acţiuni de promovare derulate atât în ţară, cât şi în străinătate, potrivit News.ro.

“În contextul preşedinţiei României la Consiliul UE, pot fi puse în valoare obiective turistice cu semnificaţie naţional-identitară. Cei care vor tranzita aeroporturile din România cât şi cei prezenţi la reuniunile oficiale care au loc la Palatul Parlamentului şi la Summitul de la Sibiu ar putea fi atraşi să viziteze localităţi şi regiuni cu rol semnificativ pentru istoria, tradiţiile şi cultura naţională, dar şi să fie mesageri ai destinaţiei turistice România. Persoanele care vor interacţiona cu standurile de promovare vor avea o idee de ansamblu despre obiectivele turistice din România, generând astfel interesul acestora de a vizita din nou România”, se arată în fişa tehnică conform sursei citată.

Cele 24 de standuri ar urma să fie amplasate astfel: patru la Parlament, trei în locaţia de desfăşurare a Summitului UE de la Sibiu, cinci la aeroportul internaţional Henri Coandă şi cât eunul în aeroporturile din Satu-Mare, Cluj, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Craiova, Bacău, Suceava, Oradea, Constanţa, Arad şi Târgu Mureş, potrivit News.ro.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions