Conecteaza-te cu noi

Politica

Cum vrea Guvernul să combată turismul electoral

Published

on

Guvernul Ludovic Orban a introdus, în proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi, un alineat ce prevede că pot vota într-o localitate doar cei care și-au stabilit reședința acolo de cel puțin trei luni, măsura fiind luată pentru ”limitarea situațiilor de turism electoral”.

Guvernul a trimis Parlamentului documentul prin care își angajează răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Conducerea Legislativului urmează să decidă, în ședință reunită, calendarul asumării răspunderii Cabinetului Orban pe acest proiect.

Ce prevede proiectul propus de Executiv:

”Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.”

Cum este justificată măsura în expunerea de motive a legii:

Advertisement

”În scopul prevenirii distorsionării rezultatului alegerilor la nivelul comunităților locale se impune reglementarea condițiilor de exercitare a votului de către persoanele care au obținut reședința cu mai puțin de 3 luni înaintea datei alegerilor, fapt pentru care își vor putea exercita dreptul de vot la secția de votare la care sunt arondate conform adresei de domiciliu. Astfel, se propun o serie de modificări asupra Legii nr. 115/2015 care vizează eficientizarea desfășurării procesului electoral, stimularea depunerii candidaturilor, în special în localitățile mici, precum și limitarea situațiilor de <<turism electoral>>.” (sursa: hotnews.ro)

Proiectul alegerii primarilor în două tururi pentru care Guvernul își asumă răspunderea a fost trimis la Parlament. Pe lângă introducerea prevederilor referitoare la modul de alegere a primarilor, Executivul impune condiţii pentru alegătorii care şi-au modificat reşedinţa cu mai puţin de 90 de zile înaintea scrutinului, dar şi pentru candidaţii din comunele care au mai puţin de 500 de locuitori. Argumentele Guvernului pentur proiect şi pentru necesitatea promovării prin angajarea răspunderii sunt nivelul ridicat de nemulţumire din societatea românească, susţinerea covârşitoare pentru alegerea primarilor cu majoritatea de jumătate plus unu din voturile valabil exprimate, faptul că în tradiţia democratică a României condiţia majorităţii pentru alegerea primarilor reprezintă un element al patrimoniului electoral, dar şi timpul scurt rămas pentru pregătirea alegerilor.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions