Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Curs de conducere defensivă pentru motocicliști, organizat de IPJ Constanța. Când are loc sesiunea de pregătire

Published

on

motociclisti

Pasionații de două roți din Constanța au ocazia să își testeze abilitățile și să își ducă stilul de condus la un alt nivel, în cadrul unei sesiuni deschise de pregătire moto axată pe conducere defensivă.

”Joi, 9 iulie, între orele 19.00 și 21.00, parcarea Secției 4 Poliție din zona Km 4-5 se transformă într-un spațiu de antrenament controlat, unde un instructor specializat din cadrul Serviciului Pregătire Profesională vă va ajuta să vă cunoașteți mai bine motocicleta și să reacționați corect în fața celor mai frecvente provocări din trafic.

Este ocazia perfectă pentru a învăța cum să anticipați pericolele și cum să gestionați momentele-limită, totul sub îndrumarea unui profesionist.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Pentru că siguranța nu este negociabilă, participarea la această sesiune se face obligatoriu cu echipament de protecție complet, în care casca și mănușile sunt elemente de bază.

”Toate detaliile organizatorice și secretele unui condus preventiv desăvârșit le veți descoperi direct la poligon, joi, unde vă așteptăm să demonstrăm împreună că responsabilitatea pe două roți este cel mai cool stil de condus.”, au conchis reprezentanții Poliției.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions