Conecteaza-te cu noi

Politica

Dacian Cioloș vrea alegeri parlamentare anticipate

Published

on

Co-fondatorul Mișcării România Împreună, fostul premier Dacian Cioloș, susţine că pe termen scurt şi mediu ar trebui să se ajungă în România la alegeri anticipate, astfel încât o majoritate politică să fie relegimitată prin vot, informează Mediafax.

Dacian Cioloș a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că PSD ar trebui să îl lase pe preşedintele Klaus Iohannis să joace rolul de medfiator şi să înceapă discuţii cu partidele din Parlament şi cu societatea civilă. Potrivit acestuia, sunt mai multe soluţii de luat în calcul, aproape orice soluţie fiind mai bună decât cea pe care România o are în momentul de faţă. „Să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului”, a precizat fostul premier.

„Dacă PSD se gândeşte la propriul interes, al partidului, Guvernul Dăncilă ar trebui să plece în următoarele zile. (…) Să îl lase PSD pe dl. Iohannis să joace rolul de mediator, să trimită la plimbare pseudo Guvernul pe care-l avem acum şi să înceapă discuţii cu forţele politice din Parlament. Cred că ar fi utile discuţii şi consultări inclusiv cu organizaţiile, cu societatea civilă care protestează în stradă, ca să vedem care sunt cele mai bune soluţii pe care politicienii aleşi să şi le asume în Parlament. (…) Pe termen scurt, mediu ar trebui să ajungem la alegeri anticipate dacă vrem să fim oneşti faţă de cetăţenii României, dacă vrem să găsim soluţii durabile la problemele care se acumulează de un an şi jumătate, ar trebui o majoritate politică relegimitată prin vot”, a spus Cioloş citat de mediafax.ro.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions