Conecteaza-te cu noi

Actual

Dan Cristea a ajuns în spatele gratiilor! Era implicat într-o crimă comisă în 2014!

Published

on

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Medgidia l-au depistat pe Cristea Dan, în vârstă de 35 de ani, din Medgidia, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 15 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Bărbatul au fost escortat și introdus în Penitenciarul Poarta Albă.

Când s-a comis crima?

Pentru cei ce nu-și mai aduc aminte, este cazul să spunem că, în luna martie a anului 2014, în localitatea Cuza Vodă a avut loc un adevărat măcel, care s-a soldat cu decesul unui bărbat din Mihail Kogălniceanu. Florin Bonea și-a pierdut viața după ce a fost călcat cu mașina, iar apoi înjunghiat. Este important de precizat faptul că bărbatul avea 32 de ani, era căsătorit și avea doi copii de 8, respectiv 14 ani. În acest scandal, în care erau implicate două familii din Medgidia și din Kogălniceanu, au fost condamnate mai multe persoane, respectiv: Ştefan Cristea a primit 14 ani, 7 luni şi 20 de zile închisoare, Ion Cristea – 23 ani şi 8 luni închisoare, Dumitru Cristea – 23 ani şi 7 luni închisoare, Dan Cristea – 15 ani şi 10 luni închisoare.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions