Conecteaza-te cu noi

Actual

Dăncilă laudă „producția la hectar“. Sute de proiecte locale, finanțate de Fondul de Dezvoltare

Published

on

Cu sabia deasupra capului, premierul Viorica Dăncilă a trecut, astăzi, în revistă, în ședința de Guvern realizările Executivului său.

„Continuăm să lucrăm în același ritm susținut pentru implementarea proiectelor de investiții. Fondul de Dezvoltare și Investiții pus la dispoziția comunităților locale se bucură de o largă apreciere. Au fost depuse până acum aproximativ 3.600 de proiecte în domeniile infrastructurii de transport, apă şi canalizare, înființarea şi extinderea rețelelor de gaze sau construcția de şcoli şi grădinițe. După ce, într-o primă etapă, am aprobat 116 proiecte, acum am ajuns la 500 de investiții aprobate, a căror valoare depășește 6 miliarde de lei. Urmează semnarea contractelor de finanţare, astfel încât aceste investiţii să înceapă în perioada imediat următoare.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză va continua analiza, urmând ca și alte proiecte depuse să fie aprobate până la nivelul plafonului de contractare de 10 miliarde lei pentru acest an. Buna gestionare a situațiilor de urgență reprezintă o prioritate pentru Guvern. Ne ținem de cuvânt în ceea ce am promis, astfel încât să asigurăm un răspuns prompt și eficient la urgențe, să creștem climatul de siguranţă și să intervenim rapid pentru salvarea oamenilor, în situații critice“, a declarat Dăncilă.

Doar 70% din populația țării este racordată la sistemul public de alimentare cu apă

Advertisement

În timp ce Viorica Dăncilă își lăuda producția la hectar, Institutul Național de Statistică prezenta un raport în care arăta cât la sută din populația are acces la rețeaua de apă. Potrivit INS, în 2018, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a fost de 13.515.626 persoane, reprezentând 69,4% din populaţia rezidentă a României. În mediul urban s-au înregistrat 10.342.627 persoane deservite de sistemul public de alimentare cu apă, reprezentând 98,7% din populaţia rezidentă urbană, iar în mediul rural 3.172.999 persoane, reprezentând 35,3% din populaţia rezidentă rurală a ţării. La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectate la sistemul public de alimentare cu apă, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (86,2%), urmată de regiunea Sud-Est (81,0%).

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions