Conecteaza-te cu noi

Politica

Daniel Suciu şi Răzvan Cuc, nominalizările PSD pentru Dezvoltare şi Transporturi

Published

on

Comitetul Executiv al PSD a votat, marţi, după patru ore de discuţii, nominalizarea lui Daniel Suciu ca vicepremier şi ministru al Dezvoltării şi a lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. Decizia referitoare la propunerea liderului deputaţilor PSD Daniel Suciu la Ministerul Dezvoltării a fost luată cu unanimitate de voturi, în timp ce un singur social-democrat a votat împotriva nominalizării lui Răzvan Cuc la Transporturi.

Răzvan Cuc a mai fost ministrul al Transporturilor în Guvernul Tudose.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi, înaintea şedinţei CEx, că Răzvan Cuc este susţinut de PSD Neamţ pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi a precizat că Felix Stroe, liderul PSD Constanţa, nu poate să fie ministru, fiindcă nu este parlamentar.

CEx al PSD se desfăşoară marţi la Parlament, de la ora 17.00. În şedinţă în care social-democraţii vor decide noile propuneri pentru Dezvoltare şi Transporturi, după ce Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici şi-au retras candidatura, în urma refuzurilor repetate ale lui Klaus Iohannis de a îi numi în funcţii.

Advertisement

Decizia social-democraţilor a fost luată în contextul în care Olguţa Vasilescu a anunţat, marţea trecută, că îşi retrage candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, în urma refuzului lui Klaus Iohannis de a o numi. La patru zile distanţă şi Mircea Drăghici a spus că îşi va retrage candidatura pentru portofoliul Transporturi, în contextul în care şeful statului nu a dat niciun răspuns în legătură cu nominalizarea sa în funcţie.

Ministerele Dezvoltării şi Transporturilor sunt conduse interimar de Eugen Teodorovici şi Rovana Plumb. Ele nu au miniştri plini de la finalul anului precedent, iar interimatul la acestea expiră pe 20 februarie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions