Conecteaza-te cu noi

Politica

Darius Vâlcov contestă controlul judiciar dispus de DIICOT

Published

on

Darius Vâlcov s-a prezentat, vineri dimineață, la Curtea de Apel București, pentru a-și susține contestația față de controlul judiciar dispus de DIICOT în dosarul deschis după ce acesta a publicat pe Facebook protocolul secret între SRI și Parchetul General.

„Cred că știți cu toții care e adevărul”, a spus Darius Vâlcov la intrarea în Curtea de Apel București citat de jurnaliștii de la stiripesurse.ro.

Darius Vâlcov a contestat, la Curtea de Apel București, controlul judiciar dispus de DIICOT, termen ce are loc vineri. În cadrul măsurii preventive pentru 60 de zile, Vâlcov nu poate părăsi Slatina decât cu încuviințarea organelor competente.

Demersul lui Vâlcov vine după ce procurorii DIICOT au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și l-au pus sub control judiciar pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, după ce a publicat pe Facebook protocolul secret SRI-PÎCCJ.

„Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.

 

Advertisement

Potrivit sursei citate, postareaa inclus șase pagini din protocol, pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”, conform art. 4 al.2 lit.c din H.G.585/2002.

La scurt timp după apariţia în cursul anului 2018, pe site-ul PÎCCJ a protocolului public dintre Parchetul General şi SRI, încheiat în anul 2016, Darius Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook şi o variantă secretă a protocolului.

Deşi protocolul nu mai producea efecte, aşa cum au anunţat SRI şi Parchetul General, era un document secret. Protocolul ar fi provenit de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de unde vine Adina Florea, candidată la șefia Secției de anchetare a magistraților.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions