Conecteaza-te cu noi

Administratie

De ce nu vrea PSD alegeri din două tururi pentru primar: „legitimitatea va fi mai mică“

Published

on

După dărâmarea Guvernului PSD, partidele de dreapta încearcă să accelereze proiectul privind reintroducerea alegerii primarilor din două tururi. Social-democrații constănțeni au declarat, astăzi, că liberalii ar urma să introducă alegerea primarilor din două tururi, atunci când vor intra la guvernare, printr-o ordonanță de urgență. Deputatul de Constanța al PSD Radu Babuș a explicat de ce social democrații se opun unei astfel de propuneri spunând că un primar ales din două tururi nu ar fi legitim.

„În momentul în care primarii vor fim aleși din două tururi de scrutin, legitimitatea acestora va fi mult mai mică. De ce? Pentru că în momentul turului 2, cei doi candidați vor cumula în spatele lor forțe politice care nu vor avea ca argument susținerea unui program sau susținerea unor idei ale respectivilor candidați, ci anumite dispute personale, interese de partid sau dispute pe care le-au avut în trecut. Nu vor reprezenta adevărat și exact electoratul care va pune ștampila. Acesta cred că este argumentul suprem pentru a ne opune acestui fel de alegeri a primarilor. Știu, da, PNL preferă din rațiuni pur electorale, pentru a cumula forțele politice din diferite orașe, împotriva candidaților PSD, sperând ca, în acest fel, să poată obțină mai multe mandate de primar“, a declarat Babuș

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions