Conecteaza-te cu noi

Actual

De Crăciun, pompierii militari constănțeni au avut 236 de intervenții

Published

on

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat, în perioada Sărbătorilor de Crăciun, 236 misiuni.

  • Acordarea primului ajutor:

Echipajele SMURD au intervenit în 205 situații pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale.

  • Accidente rutiere:

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au fost solicitați să intervină în cazul a 12 accidente rutiere ce au avut loc pe raza județului Constanța, soldate cu 25 victime, 17 dintre ele fiind transportate la spital.

În prima zi de Crăciun, un apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență, anunța că, pe raza localității Castelu, s-a produs un accident rutier grav. Au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, un SMURD B2, autospeciala pentru transport personal și victime multiple, precum și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. La locul accidentului au fost găsite 8 victime cu vârste cuprinse între 11 și 72 ani, dintre care 4 bărbați, 3 femei și 1 minor. Toate victimele erau conștiente, cooperante și au fost transportate la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul unității sanitare din Medgidia. Ulterior, cinci dintre victime au fost transferate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“ din Constanța – patru cu autospeciala pentru transport personal și victime multiple și una cu ambulanța Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.

  • Incendii:

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 7 incendii, din care 3 s-au manifestat în locuințe. Alte 2 incendii s-au manifestat la autoturisme și 2 au fost incendii de resturi menajere. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

  • Alte misiuni:

Pompierii militari au fost solicitați să intervină și în alte 12 situații, precum asigurare măsuri PSI la aterizare/decolare elicopter SMURD, deblocări de ușă, transport persoane supraponderale etc.

Sursa: ISU Constanța

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions