Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Societate

De la 1 iunie, se suspendă achitarea taxei de pod de la Fetești

Published

on

pod fetesti

Achitarea taxei de pod de la Fetești se suspendă provizoriu, începând cu data de 1 iunie a.c., până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste Brațul Borcea.

”Marți, 30.05.2023, a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 476/2023 Ordinul nr. 1178/2023 privind stabilirea unor derogări de la prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de CNAIR.

Astfel, pentru fluidizarea traficului în perioada sezonului estival s-a decis suspendarea aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă începând cu data de 01 iunie 2023 până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august 2023.”, precizează un comunicat oficial al CNAIR.

Totodată, compania de drumuri informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că peajul achitat prin intermediul SIEGMCR în perioada de suspendare va putea fi utilizat în decurs de 12 luni de la data achitării, conform prevederilor legale în vigoare.

Advertisement
palaz

De asemenea, facem precizarea că în stația de taxare Fetești nu se vor realiza verificări cu privire la achitarea peajului, sens în care, pe perioada suspendării tarifului, trecerile efectuate nu vor diminua numărul trecerilor achitate anterior datei de 1 iunie și neutilizate.

”Reamintim faptul că pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste brațul Borcea s-au instituit restricții de circulație pe A2 între Fetești și Cernavodă, fiind închis sensul de circulație Constanța – București, circulația vehiculelor desfășurându-se pe podul alăturat pe o singură bandă pe sens, între km. 147+015 și km. 144+235.”, precizează CNAIR.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions