Conecteaza-te cu noi

Politica

Decizie Senat: Șoferii nu vor mai fi amendați dacă au uitat acasă permisul de conducere sau talonul. Negoi: „Digitalizare pe bune“

Published

on

Șoferii ar putea să nu mai fie amendați dacă au uitat acasă permisul de conducere sau talonul, anunță Deputat USR Alexandru Dimitriu.

„Astăzi, Senatul a adoptat inițiativa legislativă pe care am depus-o pentru eliminarea unei sancțiuni care nu mai are sens.

Dacă ai permis valabil și mașina este înmatriculată legal, polițistul poate verifica aceste informații în câteva secunde, direct în bazele de date. Cu toate acestea, până acum puteai primi o amendă de câteva sute de lei doar pentru că nu aveai documentele asupra ta.

Am propus eliminarea acestei situații absurde. Dacă statul poate verifica instantaneu că ai dreptul să conduci și că mașina este în regulă, nu are de ce să te amendeze pentru că ai uitat documentele acasă.

Le mulțumesc tuturor senatorilor care au susținut această inițiativă.

Proiectul a fost votat de senatori din aproape toate grupurile parlamentare. PSD a rămas singurul partid care a considerat că această amendă trebuie păstrată.“, a spus deputatul.

La rândul său, senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a declarat că se reglementează o situație care nu e posibil să mai existe iîn era internetului – verificarea permisului de conducere de la distanță.

„Până azi, chiar dacă aveai permis valabil și îl uitai acasă, erai amendat. Ca și cum nu-l aveai. De azi, prin inițiativa USR, această anomalie este rezolvată. Politia rutieră nu te mai amendează dacă nu ai permisul la tine. Digitalizare pe bune!“, a punctat parlamentarul constănțean.

Proiectul merge acum la Camera Deputaților pentru dezbateri în comisii și votul final.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions