Conecteaza-te cu noi

Politica

Declarație politică în Senatul României pe tema defrișării din Pădurea Comorova

Published

on

Informația prezentată de Info Sud Est potrivit cărei două hectare și jumătate din Pădurea Comorova vor fi tăiate pentru a face loc unui complex imobiliar a ajuns astăzi în Parlament. Senatorul USR-PLUS de Constanța, Remus Negoi, a susținut în plen o declarație politică legată de tăierile ilegale de copaci din Pădurea Comorova.

„Nu lăsăm Pădurea defrișatorilor

Îmi voi face un obicei de a prezenta teme fierbinți ale județului Constanța, care însă au un impact național. Pădurea Comorova din stațiunea Neptun Olimp a fost înființată în vremea Regelui Carol I în perioada 1890 – 1900 având la momentul înființării o suprafață împădurită de 800 de hectare. În 1998 a început dezastrul. Guvernul emitea o hotărâre prin care aproba crearea unui parc municipal pe o suprafața Pădurii Comorova. În 2004, fostul primar al municipiului Mangalia (Zanfir Iorguș, n.r.) prin care intravilanul Mangaliei se extindea și peste Comorova, punând baza unor defrișări în urma cărora investitorii să poată construi. Acest lucru a atras atenția Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare, care a cerut Agenției pentru Protecția Mediului Constanța să nu emită acord de mediu pentru construcții în Pădurea Comorova, însă fără niciun rezultat.

În acest moment, răul s-a produs. Există un cartier deja construit în aria Pădurii Comorova, dar ține de noi toți, în general, de autoritățile de mediu în special să oprim masacrarea unei păduri seculare, încărcată de istorie. Sub nicio formă, nu trebuie să permitem defrișarea pregătită acum pentru 2,5 hectare din Pădurea Comorova, care vor fi tăiate pentru un complex imobiliar. În luna mai 2020, Primăria Mangalia a eliberat proprietarilor două certificate de urbanism pentru a construi pe o bucată din pădure, unde apar un hotel de 10 etaje, un restaurant, parcări și alei. Permanent trebuie să luăm atitudine împotriva unor șiruri de ilegalități, permise sau acoperite de autoritățile locale, regionale sau naționale. Presa locală constănțeană a semnalat în repetate rânduri aceste ilegalități, însă nu s-a întâmplat nimic. Trag un puternic semnal de alarmă la adresa autorităților îndrituite, Primăria Mangalia, Agenția de Protecție a Mediului Constanța, Garda de Mediu, să ia toate măsurile pentru a împiedica aceste defrișări. De asemenea, propun investitorilor cărora le plac defrișările să reia cursurile claselor gimnaziale acolo unde se predă rolul pădurilor. Pădurea nu este teren de construcție.“, a declarat Negoi de la tribuna Senatului.

Advertisement

Amintim că Ordinea.ro a relatat de-a lungul timpului că Pădurea Comorova a fost ciopârțită bucată cu bucată, dar pare că nimeni nu are ochi să vadă și nici urechi să audă, ce să mai spunem despre ceva măsuri, de cineva care să fie tras la răspundere.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions