Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Dejecțiile lichide de la o fermă de porci din Sibioara au ajuns pe marginea drumului. Firma, sancționată cu 50.000 de lei

Published

on

dejectii

Societatea din județul Vrancea care se ocupă cu creșterea porcilor a fost amendată cu 50.000 lei de Garda de Mediu Constanța.

Dejecțiile lichide de la ferma Sibioara din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, au ajuns accidental pe drumul comunal DC 85, cât și în rigola de pe marginea drumului din satul Piatra. Operațiunea de împrăștiere a dejecțiilor pe un teren agricol s-a realizat pe timpul nopții, neluându-se măsuri de supraveghere a instalațiilor de către personalul fermei. Acțiunea a provocat scurgerea necontrolată a dejecțiilor lichide pe terenurile învecinate, precum și disconfort olfactiv.

Prin autorizația integrată de mediu se permite utilizarea dejecțiilor ca fertilizant pe terenurile agricole, cu respectarea Studiului agrochimic și luarea tuturor măsurilor de automonitorizare pentru prevenirea oricăror incidente care pot conduce la pericole de accidente cu impact asupra factorilor de mediu.

”Societatea a încălcat prevederile OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, fapta fiind sancționată cu amendă cuprinsă între 25.000 de lei și 50.000 de lei.

Pe parcursul controlului, operatorul a luat măsuri de curățare a drumului comunal și a rigolei de preluare a apelor pluviale de pe marginea drumului.”, a precizat Steluța Popescu, comisar șef al Gărzii de Mediu Constanța.

dejectii

dejectii

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions