Conecteaza-te cu noi

Politica

Delirul lui Bode în Parlament la citirea moțiunii împotriva sa. Vezi cum s-a apărat!

Published

on

Ministrul de Interne, Lucian Bode (PNL), a luat foc astăzi în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple depusă împotriva sa de parlamentarii USR şi Forţa Dreptei.

Iată câteva declarații:

„Mă adresez semnatarilor moțiunii. Aveți idei puține si fixe. Recunosc ca mă surprinde însă anduranță pe care o aveți la penibil si ipocrizie. Ați compus 3 pagini în care ați reușit să menționați Ministerul de Interne o singură dată și atunci greșit. Dar numele unui jurnalist, Emilia Șercan și al USR l-ați menționat de 12 ori. Foarte interesant. Probabil ca este parte dintr-o strategie a dvs. Rămâne de văzut`.

– `Din păcate acesta este motivul adunării noastre de azi, să asistăm la abuzarea unui mecanism constituțional în scop electoral și astfel să se mai audă de cele doua formațiuni de dezertori.

Advertisement

– `Pana la dezertarea USR de la guvernare nu a interesat pe nimeni teza mea de doctorat. Vă lăsați conduși de un pui de securist înconjurat de o gașca de bezmetici, așa arata conducerea USR de azi care au dus USR la un minim istoric de 6-8%.

Am răspuns astăzi unei solicitări regulamentare, democratice, a Camerei Deputaților și m-am prezentat în fața colegilor deputați să explic atât cât pot semnatarii așa-zisei moțiuni să înțeleagă, care sunt rațiunile în spatele acestui atac politic, concertat, de câteva luni de zile, împotriva mea”, a spus Bode.

Sursa: stiripesurse.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions