Conecteaza-te cu noi

Societate

Delta Dunării, principala atracție pentru vacanță. Ce loc ocupă Constanța și în ce județ s-au cazat cei mai puțini turiști

Published

on

Peste 11 milioane de turişti români şi străini s-au cazat în hotelurile, pensiunile şi alte structuri de cazare din România în primele zece luni din acest an. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea este de 6%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) analizate de economica.net. 

Cea mai mare creştere a numărului de turişti s-a înregistrat în judeţul Tulcea, acolo unde peste 161.000 de turişti au ales să-şi petreacă vacanţa şi unde atracţia principală este Delta Dunării. Creşterea este de 77% faţă de perioada ianuarie-octombrie 2017, atunci când în judeţ s-au cazat puţin peste 90.000 de turişti, atât români, cât şi străini.

Alte creşteri importante s-au înregistrat în judeţele Ilfov (24%), Maramureş (18%), Bihor şi Caraş-Severin (16%). Judeţul Bihor a fost vizitat de aproape jumătate de milion de turişti în primele zece luni din acest an, mai arată datele INS. Autorităţile din Oradea au investit în transformarea oraşului, iar una dintre atracţiile din judeţ este staţiunea Băile Felix.

În multe judeţe precum Gorj sau Covasna s-au înregistrat creşteri de 12%, în timp ce în majoritatea judeţelor din centru ţării din şi din jurul arcului carpatic, creşterile sunt mai degrabă modeste, de 2 sau 3%.

Advertisement

La polul opus, judeţele din sudul ţării nu au mai atras la fel de mulţi turişti ca în primele zece luni din 2017. Cea mai mare scădere s-a putut observa în judeţul Olt, de 17%. Aici s-au cazat aproape 28.000 de turişti străini şi români.

Cei mai mulţi turişti şi-au rezervat camere în structurile de primire turistică din Bucureşti: 1,75 milioane de turişti, urmat de judeţul Constanţa, cu 1,27 milioane de turişti, marea lor majoritate fiind reprezentată de turiştii care şi-au petrecut vra pe litoral, şi de judeţul Braşov, 1,14 milioane turişti cazaţi.

Cei mai puţini turişti s-au înregistrat în judeţul Teleorman: 9.070. 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions