Conecteaza-te cu noi

Administratie

Deputatul Bola: „Regulamentul de acces în Peninsulă este cel mai bun exemplu al prăpastiei între cetățeni și administrația locală“

Published

on

Deputatul Bogdan Bola (Forța Dreptei) a taxat în termeni duri modul în care administrația Chițac a impus Regulamentul de acces în peninsulară care a fost suspendat la finele anului trecut. Bola amintește că săptămâna aceasta va fi decisivă în această speță, instanțele urmând a se pronunța cu privire la suspendarea acestui Regulament abuziv.

„Un Primar ar trebui să își administreze orașul pe care îl conduce pentru cetățean și pentru a-i rezolva nevoile sale, nu să facă așa cum îl taie capul și cum consideră doar el că este mai bine. Regulamentul de acces în zona Peninsulară este poate cel mai bun exemplu al prăpastiei, care parcă se tot adâncește, între cetățeni și administrația locală, ruptă de realitățile și zilnicele probleme ale constănțenilor. Cum naiba să mai zici sau să mai crezi altceva când și Prefectura îți sesizează aspecte de nelegalitate în Regulament și tu, punându-ți niște ochelari de cal, mergi înainte cu un proiect contestat de toată lumea?

Când ți se spune, în documentul Prefecturii, că art. 4 și 5 din Regulament, potrivit cărora străzile din Peninsulă devin preponderent pietonale, ar încălca art. 5 alin.7 din OUG 195/2002, potrivit căruia orice măsură de restricție a circulației pe drumurile publice se dispune de administratorul NUMAI cu acordul poliției?

Când ți se arată, în același document, cum Consiliul Local nu are calitatea de a stabili, printr-un act administrativ, competența serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului de a calcula despăgubiri civile persoanelor care aduc atingere domeniului public și privat al mun. #Constanța? Că doar în instanță se poate așa ceva..?

Advertisement

Când ți se subliniază, în același document, că un alt aspect de nelegalitate îl constituie felul în care Primăria instituie sancțiuni care urmează să fie constatate de agenții Poliției Române, printr-un simplu act administrativ adoptat de Consiliul Local? Că se încalcă, prin Regulamentul pe care vrei neapărat să-l impui constănțenilor, până și legislația privind GDPR?

Când ți se spune, pentru a nu știu câta oară, că raportul final al studiului privind impactul socio – economic al Regulamentului de acces în Peninsulă nu a fost aprobat/însușit de către Consiliul Local, drept urmare având valoarea unei simple informări, fără nicio putere de a produce efecte juridice? Tu tot o ții pe a ta? De ce? Care este scopul?

Mai grav este că toate aceste aspecte de nelegalitate se aduceau la cunoștința secretarului general al mun. Constanța încă din data de 21.12.2021..și tu ca Primar ai ignorat total? Încă de atunci ți se solicita, pentru a nu știu câta oară, reanalizarea actului administrativ!

Culmea este că, în aceeași zi, Avocatul Poporului adresa Primăriei Constanța o solicitare pentru organizarea unei noi dezbateri publice (una reală, de data aceasta) pe tema Regulamentului de acces în Peninsulă. Și această solicitare a fost total ignorată!

Ce este peste puterea mea de înțelegere (și a constănțenilor) este următoarea chestiune: chiar și având toate aceste date și solicitări, într-o bătaie de joc cum puțini și-ar fi imaginat că va mai exista după epoca Mazăre – Nicușor, tu ca Primar continui să impui un Regulament care, efectiv, nu este dorit de nimeni, în forma actuală? Nimeni nu contestă necesitatea unui Regulament în Peninsulă, ci doar forma sa nelegală!

Advertisement

Săptămâna aceasta va fi decisivă în această speță, instanțele urmând a se pronunța cu privire la suspendarea acestui Regulament abuziv. O mână de constănțeni, persoane fizice și juridice, încă se luptă pentru drepturile lor și ale celor peste 4000 de locuitori ai Peninsulei. N-ar fi trebuit să o facă…pentru că nu ar fi trebuit să se ajungă niciodată în acest punct. Dar aici ne aflăm…iar ei merită toată aprecierea noastră!

Lipsa dialogului cu cetățeanul, a empatiei și a înțelegerii problemelor zilnice cu care se confruntă constănțenii ne-au adus în acest punct. Suntem într-o situație atât de aberantă, încât până și judecătorii unei instanțe, pe rolul căreia s-a aflat dosarul de suspendare a Regulamentului de acces în Peninsulă, au avut un mesaj de bun simț pentru Primarul Chițac:

“…aceste aparente lacune reglementare, care în anumite circumstanţe pot fi susceptibile să genereze vătămări drepturilor/intereselor unor persoane, pot fi remediate în mod adecvat exclusiv prin cooperarea loială dintre autoritatea publică deliberativă pârâtă şi destinatarii/persoanele care intră sub incidenţa reglementării, respectiv printr-o cooperare constant solidară pentru realizarea scopului/obiectului reglementării, dar şi a salvgardării drepturilor/intereselor destinatarilor actului administrativ.”.“, spune Bola.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions