Conecteaza-te cu noi

Politica

Deputatul Crușoveanu (PNL), anunț important: Programul “Masă sănătoasă” se extinde la aproape 1000 de unități de învățământ

Published

on

marian crusoveanu

Programul Național “#MasăSănătoasă” se va extinde la aproximativ 1000 de unități de învățământ preuniversitar, datorită alocării unui buget de peste 1,1 milioane de lei din partea Guvernului României. Această creștere va permite ca un număr mai mare de preșcolari și elevi să beneficieze de acest program, scrie deputatul Marian Crușoveanu pe pagina sa de Facebook.

“Estimările efectuate de Ministerul Educației indică faptul că în acest an, datorită suplimentării bugetare, aproximativ 420.000 de preșcolari și elevi vor beneficia de această inițiativă. Obiectivul declarat al programului este de a atinge cifra de un milion de beneficiari și, ulterior, de a se extinde în toate unitățile de învățământ preuniversitar. În același timp, este demn de menționat că guvernarea liberală a preluat inițiativa “Masă Caldă” în 2019, reușind să extindă programul de la 50 la 450 de unități de învățământ. Efectele așteptate ale acestui program vizează stimularea reducerii abandonului școlar, în special în rândul copiilor proveniți din medii defavorizate”, explică deputatul PNL de Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions