Conecteaza-te cu noi

Politica

Deputatul Turcescu semnalează pericolul pierderii unor tablouri de la Muzeul din comuna Topalu. Valoarea lor se ridică la zeci de milioane de euro!

Published

on

Deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, a semnalat, astăzi, în plenul Camerei Deputaților, problema tablourilor în valoare de zeci de milioane de euro, aflate într-un muzeu din comuna constănțeană Topalu, în pericol de a fi pierdute.

Potrivit parlamentarului constănțean, un număr de 228 de tablouri au fost donate de către doctorul Gheorghe Vintilă comunei natale, pentru a deschide, în casa părinților săi, un muzeu care să le poarte numele – “Dinu și Sevasta Vintilă”. Conform celor spuse de către deputatul Turcescu, problemele au apărut după ce, în 1966, o menajeră a afirmat că doctorul Gheorghe Vintilă este tatăl fiului ei. După 7 ani de procese, instanța i-a dat dreptate menajerei, chiar dacă doctorul Vintilă nu a recunoscut niciodată paternitatea copilului. Acum, exact acel copil, Mario Vintilă, devenit adult care trăiește în Germania, își cere drepturile.“Lucrările fac parte din categoria Tezaur al Patrimoniului Cultural Național Mobil, iar legea interzice scoaterea lor din țară. Cel mai probabil, luând în considerare odiosul scenariu în care instanța îi va da dreptate unui moștenitor îndoielnic, tablourile ar urma să fie vândute unor diverși colecționari. Situația mi se pare deosebit de gravă! Ca parlamentari nu putem decât să facem legi mai dure pentru apărarea unor astfel de obiecte din patrimoniul național și să ne rugăm ca instanța să țină cont că o astfel de colecție nu poate fi decimată”, explică deputatul constănțean.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions