Conecteaza-te cu noi

Actual

Deputatul Turcescu vrea să înființeze Registrul Național al Lucrărilor de Doctorat

Published

on

Deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, a depus în cursul zilei de astăzi, 28.06.2017, o inițiativă legislativă privind modificarea art. 168 din Legea Educației Naționale. Inițiativa propune înființarea Registrului Național al Lucrărilor de Doctorat, precum și obligația școlilor doctorale de a publica în format electronic, în acest registru, toate lucrările de doctorat elaborate din 1990 și până în prezent. Școlile doctorale care nu se conformează acestei cerințe, în termen de un an de zile, vor avea suspendat dreptul de a coordona lucrări de doctorat până în momentul în care se vor conforma cerințelor impuse prin acest nou proiect de lege.

”Am depus acest proiect legislativ chiar în ziua în care la Ministerul Educației Naționale a fost anunțat ca posibil titular celebrul domn Liviu Pop, cel care s-a luptat din răsputeri, într-un mandat precedent, să-l scape de acuzația de plagiat în lucrarea de doctor pe nu mai puțin celebrul Victor Ponta. Din 1990 și până în prezent au fost acordate 67.000 de titluri de doctor, jumătate dintre acestea fiind obținute în perioada 2011-2016”, transmite deputatul Turcescu prin intermediul unui comunicat remis redacției.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions