Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Detalii despre tragicul accident rutier! Două persoane și-au pierdut viața!

Published

on

Revenim cu informații despre dramaticul accident de circulație care s-a produs în această dimineață pe raza localității Românești din județul Prahova. Așa cum vă spuneam mai devreme, în jurul orei 7.00, un microbuz plin cu călători care se deplasau spre locul de muncă a intrat într-un autocamion. În urma impactului care se pare că a fost puternic, camionul a pătruns în curtea unui localnic. În accident a fost implicat și un autoturism. Circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri mai multe zeci de minute, iar apoi a fost reluată pe o bandă. Cu toate că inițial s-a lansat ideea aplicării Planului roșu de intervenție, nu a fost necesară luarea acestei măsuri. În urma accidentului, două persoane și-au pierdut viața pe loc. Este vorba despre doi bărbați cu vârsta de 30, respectiv 45 de ani. Unul dintre ei este șoferul camionului, iar cel de-al doilea era pasager în microbuz. La fața locului a ajuns și un elicopter SMURD. Într-o primă fază s-a precizat că a fost vorba doar despre precauție, dar în scurt timp a fost folosit pentru a transporta o tânără de 26 de ani la un spital din București. Șapte persoane au fost rănite grav în acest eveniment rutier. (Foto – Observator Prahova)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions