Connect with us

Actual

Din cauza vremii, au fost SISTATE căutările celor trei pescari dispăruți în Marea Neagră

Maria Ionescu

Publicat

la data de

În cursul zilei de azi, începând cu ora 14.45, autoritățile române au decis retragerea la sediul ARSVOM a celor două nave care ieșiseră în largul mării în vederea căutării pescarilor dispăruți în ziua de 6 martie.

Precizăm faptul că azi, cu începere de la ora 8.00 a dimineții, navele Artemis și Apollo, care  aparțin ARSVOM au fost scoase în larg pentru a continua căutarea celor trei pescari dispăruți. Vremea era bună, afară era soare, nu bătea nici vântul prea tare iar speranțele celor care au ieșit în larg erau foarte mari dat fiind faptul că valurile scoseseră la țărm una dintre vâslele care se părea că aparținea bărcii cu care oamenii dispăruți ieșiseră pe mare.

Dar începând cu ora 13.00, Dobrogea a intrat sub cod galben de vânt puternic valabil cel puțin până la ora 17.00.

Cum și valurile au devenit mult mai furioase, inspectorii MRCC au decis retragerea celor două nave la sediul ARSVOM și sistarea căutărilor.

Potrivit MRCC, depinde foarte mult de vreme dacă mâine vor fi reluate căutările. Din păcate, în cursul zilei de azi, în ciuda intrării scafandrilor în zona în care se presupunea că s-ar afla plasele de pescuit lansate de către frații  Gheorghe și Cristi Stănică și de către angajatul Vasile Pârvu, căutările nu au dus la nici un rezultat.

Foto: Facebook – Paula Suiugan

(Video) Au fost reluate căutările celor 3 pescari dispăruți în Marea Neagră

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

DNA Constanța a trimis în judecată un fost angajat al Biroului Vamal de Frontieră. Vezi de ce.

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, a inculpatului Hristovici Radu Ioan, la data faptelor funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În datele de 5 mai, respectiv 12 mai 2018, inculpatul Hristovici Radu Ioan, în calitatea menționată mai sus, a primit de la Nasreddin Aswad și Naim Jabanou suma totală de 5.500 lei (3.000 lei și 2.500 lei) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privitoare la efectuarea formalităților vamale pentru exportul de animale vii în cazul societăților comerciale administrate de cei doi oameni de afaceri.
Banii respectivi au fost remiși de cei doi oameni de afaceri pentru a se proteja de eventuale probleme, cum ar fi întârzierea efectuării operațiunilor vamale.

În cauză a fost dispusă poprirea asiguratorie a veniturilor salariale realizate de inculpat, în limita sumei de 5.500 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, în prezența avocaților, inculpații Nasreddin Aswad și Naim Jibanou au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Dosarele de urmărire penală privind pe cei doi inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Constanța.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

„Magistrala Albastră“, 35 de ani de exploatare!

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile (ACN) SA a aniversat, astăzi, 35 de ani de exploatare a Canalului Dunăre-Marea Neagră, una dintre cele mai importante căi navigabile din Europa. Cel mai mare obiectiv de investiţie 100% românesc al tuturor timpurilor a fost realizat exclusiv de arhitecţi, contructori, tehnologie şi utilaje româneşti. La momentul aniversar au participat din partea Ministerului Transporturilor, secretarul de stat Ionel Minea, parlamentari, reprezentanți ai administrației publice locale și naționale și diplomați.

„Istoria „Magistralei albastre”, așa cum era denumită încă de la inaugurarea din 1984, continuă să ne emoționeze și astăzi, Canalul Dunăre-Marea Neagră fiind un edificiu-record pe toate planurile, construit după o muncă titanică depusă de angajați, militari şi deţinuţi politici, rămânând cea mai impresionantă construcţie realizată până acum în România. Este unul dintre cele mai impresionante canale navigabile din lume, alături de celebrele canale Suez (184 km) sau Panama (81 km)“, spun cei de la Canalele Navigabile.

Canalul Dunăre-Marea Neagră a înregistrat, de la darea în exploatare și până în prezent, un trafic pe canalele navigabile de 819.906.000 tone capacitate și aproximativ 250.000 ecluzări. În acest an, CN ACN SA a înregistrat 10.096.490 tone capacitate din valoarea prognozată de 8.800.000 tone capacitate, respectiv 114,73%. De asemenea, au fost înregistrate 3521 ecluzări. Printre principalele categorii de mărfuri tranzitate pe parcursul acestui an se află: minereuri metalifere, produse de minerit și exploatare de carieră, produse agricole, cocs, produse rafinate din petrol, cărbune, lignit, țiței și gaze naturale.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Constanța: Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri de mare risc

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța, au depistat în flagrant delict un bărbat, în timp ce vindea aproximativ o mie de comprimate de droguri de mare risc.

La data de 23 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au organizat și realizat o acțiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat, în vârstă de 51 de ani.

Bărbatul în cauză, D.S., cetățean român, a fost depistat în timp ce vindea 984 de comprimate MDMA și 44 de fragmente comprimate MDMA.

În continuarea cercetărilor, pentru documentarea activității infracționale a persoanei în cauză, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și trei mandate de aducere.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul unor unități centrale și teritoriale ale Poliției Române.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: