Conecteaza-te cu noi

Actual

Din februarie, cresc salariile! Și tinerii beneficiază de facilități!

Published

on

Primele măsuri din programul de guvernare au fost aprobate vineri, 6 ianuarie a.c. de către  Guvernul României. Conform deciziei Cabinetului Grindeanu, un salariat va primi din luna februarie 1.045 de lei în mână, în loc de 925. Responsabil cu continuarea dialogului cu partenerii sociali, domnul Gabriel Petrea, Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social a purtat din prima zi a mandatului discuții cu sindicatele și patronatele. „Este nevoie de consolidarea rolului instituției dialogului social, componentă fundamentală a statului de drept și a democrației, iar rolul Ministerului pe care-l conduc este acela de a asigura readucerea partenerilor sociali în deciziile publice. În Ședința de astăzi după ample consultări, echipa guvernamentală a adoptat o serie de măsuri concrete ce au ca scop sprijinirea tinerilor: triplarea burselor studenţilor, de la 83 la 201 lei și introducerea transportului gratuit pe calea ferată pentru toți studenții la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ acreditate. Totodată impozitul pe venit aplicat microîntreprinderilor cu un singur salariat va fi redus de la 2% la 1%, concomitent cu ridicarea plafonului de venituri până la care o firmă poate fi încadrată în definiția microîntreprinderii, de la 100.000 euro la 500.000 euro.”-ministrul Gabriel Petrea. Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) va asigura în continuare promovarea cu responsabilitate a unui cadru de dialog cu sindicate, patronate și organizațiile societății civile ca parteneri sociali ai Guvernului. Întărirea dialogului social este esențială pentru creșterea competitivității într-o economie sănătoasă. Proiectele importante trebuie realizate prin consultarea permanentă a partenerilor sociali, mecanism fundamental în decizia politică.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions