Conecteaza-te cu noi

Administratie

Din marile realizări ale Primăriei Constanța. Astăzi…1.500 de noi locuri de parcare

Published

on

Primăria Constanța se laudă, prin intermediul unui comunicat, că a amenajat în ultimele luni peste 1.500 de noi locuri de parcare. Autoritatea locală notează că cele mai multe au apărut în locul garajelor demolate și sunt destinate riveranilor, care „au acum condiții civilizate pentru a-și putea parca autoturismele“.

„Parcări noi au fost construite în mai multe zone din oraș, în cartierele Inel 1, Inel 2, Km 5, Tomis, 2, Tomis Nord, Faleză Nord, Poarta 6, iar lucrările de amenajare de noi locuri de parcare vor continua! Pe lângă cele peste 1.500 de locuri noi, echipele Primăriei Municipiului Constanța au retrasat alte peste 3.000 de locuri“, se arată în comunicatul Primăriei.

În continuarea comunicatului, cei care conduc Primăria Constanța dau dovadă de un narcisism ieșit din comun și publică două declarații de mulțumire de cetățeni pentru amenajarea acestor locuri de parcare: „Vă mulțumim pentru acest proiect, chiar era necesar, suntem foarte mulțumiți.”; „Aici (declară locuitorii de pe strada Plantelor, acolo unde Primăria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban a amenajat o parcare nouă, cu 45 de locuri) erau garaje. Au fost demolate și suntem foarte mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat.”

Așa cum notam într-un material anterior, faptul că Primăria a demolat garajele și a amenajat locuri de parcare nu este un lucru rău, însă faptul că autoritatea locală a retrasat 3.000 de locuri de parcare nu înseamnă, automat, că desenarea unor linii pe asfalt rezolvă problema parcărilor în oraș. Poate ar fi trebuit ca Primăria să se apuce să amenajeze parcări etajate, promise de primarul Decebal Făgădău în campania electorală din 2016, și care sunt cuprinse într-un plan de mobilitate pentru Constanța. Dar, probabil, că parcările etajate vor face obiectul unei teme electorale, pe care Făgădău o va flutura constănțenilor în campania pentru câștigarea celui de-al doilea mandat de primar.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions