Conecteaza-te cu noi

Administratie

Direcția de piețe din Constanța își mută sediul

Published

on

Direcția Piețe, Târguri și Oboare din cadrul Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța își va stabili un nou sediu. Începând de la 1 martie 2021, noul sediul al Direcției de piețe va fi în clădirea situată pe bd. Tomis nr. 101, acolo unde operează celelalte direcții. Decizia a fost luată de către Consiliul de Administrație al RAEDPP Constanța, în urma analizei situației financiare actuale a Regiei.

„Întrucât Regia îşi desfăşoară activitatea în două locaţii diferite, mutarea activității este necesară pentru a reduce cheltuielile administrative. De asemenea, decizia este justificată prin nevoia de eficientizare a activității, acesta fiind unul din obiectivele principale ale conducerii. Astfel, adoptarea acestei măsuri va conduce la eficientizarea comunicării, atât interne, cât și cu publicul larg, și implicit la îmbunătățirea activităților specifice. Precizăm că vechiul sediu, situat pe Strada Răscoalei din 1907 nr.4 va fi predat Primăriei Municipiului Constanța, pentru a găzdui una din direcțiile sale.“, notează RAEDPP.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions