Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Diversiunea Primăriei Constanța în scandalul demolării stadionului Metalul

Published

on

După ce a ras stadionul Metalul de pe fața pământului, Primăria Constanța a lansat o diversiune, pe care o promovează cu bani pe rețelele sociale pentru a capta atenția constănțenilor. Astfel, într-un material video, un reporter al Primăriei Constanța (sic!) a realizat un interviu cu un funcționar tot de la Primăria Constanța care se ocupă de întreținerea bazelor sportive din oraș. Interviul regizat de cei doi colegi de muncă a fost filmat la complexul sportiv Farul, acolo unde Primăria a investit pentru reabilitarea unui teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenamentul copiilor. După ce s-a lăudat cum a putut el mai bine, funcționarul care răspunde de bazele sportive a declarat că ternul cu gazon sintetic este disponibil pentru toți copiii orașului.

”În curând, toți copiii Constanței sunt așteptați să se antreneze aici, avem deja cereri de la cluburile F.C.FARUL, PERFORMER și METALUL care ne-au contactat și ne-au spus că vor să își desfășoare activitatea pe acest teren” – a declarat funcționarul Eugen Căruntu. (vedeți aici toată declarația). 

După cum spuneam, declarațiile angajatului Primăriei au fost rostogolite pe Facebook, dar și în câteva publicații locale, totul cu scopul de a se crea aparența că s-a găsit o soluție pentru copiii de la Metalul, după ce stadionul lor cu gazon natural, omologat de FRF și folosit nu doar pentru antrenamente, ci și pentru competiții oficiale, a fost ras de pe fața pământului.

În realitate, problema nu s-a rezolvat câtuși de puțin. În primul rând, toți copiii Constanței nu încap pe suprafața sintetică de la Farul. În al doilea rând, suprafețele sintetice pot fi folosite doar pentru antrenamente, nu și pentru competiții oficiale. În al treilea rând, clubul Metalul dezminte total afirmațiile făcute de angajatul Primăriei.

Advertisement

”ACS METALUL CONSTANTA dezminte spusele individului de la Primăria Constanța care afirmă într-un filmuleț apărut pe YouTube și pe contul de Facebook al Primăriei Constanța, cum ca ar fi fost contactat de cineva din cadrul Clubului Metalul, ca sa facem antrenamentele la Faru. Este o INTOXICARE  ieftină a Primăriei Constanța prin fel de fel de indivizi.

ACS Metalul nu a contactat pe nimeni din Primărie pentru a cere să joace pe terenul sintetic din Complexul Farul Constanța!

Pentru a proteja psihicul copiilor afectați de intervenția ILEGALĂ ȘI  BRUTALA  a Primăriei în scopul PRELUARII PRIN FORTA a  bazei noastre sportive din posesia Clubului Metalul, am hotărât ca aceștia să plece în cantonament împreună cu părinții si antrenorii.” – se arată într-un comunicat al clubului Metalul, semnat de președintele acestuia, Valentin Șurghie.

O scurtă istorie a bazei sportive Metalul

Reamintim cititorilor noștri că stadionul Metalul a fost demolat de Primăria Constanța în vederea folosirii terenului pentru proiectul Sălii Polivalente. Stadionul fusese construit în anul 1986 de o întreprindere de stat reorganizată după revoluție sub numele Somaco SA. În urmă cu 15 ani, această societate a vândut baza sportivă către SC Structuri de Oțel SRL Constanța, o firmă deținută de familia lui Valentin Șurghie. Prețul activelor a fost achitat prin bancă. Mai departe, societatea Structuri de Oțel SRL a vândut către asociații ei, soții Șurghie, baza sportivă, prețul fiind achitat din dividendele care li se cuveneau de la propria firmă. În sfârșit, activele au fost transmise în patrimoniul Asociației Club Sportiv Metalul Constanța, asociație înființată pe 6 iulie 2005 exact în scopul desfășurării de activități sportive. Încă de la bun început, clubul Metalul s-a specializat în formarea copiilor talentați la fotbal. În total, pe stadionul din Badea Cârțan au evoluat 1.700 de copii legitimați potrivit evidențelor DJTS. Din 2005 încoace, echipele organizate pe grupe de vârstă de la Metalul au câștigat titluri, trofee sau locuri fruntașe în toate competițiile oficiale. Cristian Manea, cel mai tânăr debutant din istoria echipei naționale de fotbal a României, a început fotbalul la clubul Metalul.

Advertisement

Planurile regimului Mazăre pentru zona Badea Cârțan

În timp ce acest club și-a văzut un deceniu și jumătate de activitatea sa, având o posesie netulburată de nimeni, Primăria Constanța a dezvoltat alte planuri și idei pentru întregul complex sportiv din Badea Cârțan. În perioada 2002- 2006, la inițiativa fostului primar Radu Mazăre, terenurile din complexul sportiv Badea Cârțan (mai puțin cele de sub bazele sportive ale Direcției Județene de Tineret și Sport) au fost inventariate în domeniul privat al Municipiului Constanța. Terenul de sub baza sportivă Metalul a fost înscris în inventar în ultima etapă, în anul 2006.

După 8 ani, în 2014, Primăria Constanța a solicitat Companiei Naționale de Investiții – CNI SA să construiască o sală polivalentă în Badea Cârțan. CNI a fost de acord și a solicitat Primăriei să-i pună la dispoziție un teren de 18.200 de metri pătrați pentru derularea proiectului. Însă, în mod bizar, municipalitatea a aprobat transferul unei suprafețe de 32.454 de metri pătrați, fără să justifice această generozitate. În lotul aprobat nu era inclus și terenul de sub stadionul Metalul. Sala polivalentă trebuia să fie amplasată pe Aleea Stadionului, iar parcarea auto a obiectivului, pe actuala parcare de TIR-uri. Pe 18 decembrie 2014, Consiliul Local a amendat hotărârea inițială, în sensul predării către CNI SA a unui teren de 60.000 mp. De data aceasta, în lotul extins a fost inclus și stadionul Metalul. Însă niciodată nu s-a justificat în spațiul public această suprafață. Nu a existat nicio consultare publică, iar toate indiciile conduc spre ideea că regimul Mazăre a urmărit încă de la bun început să radă bazele sportive de pe ternul însușit prin inventariere.

Exproprierea și prima tentativă de demolare în plin litigiu

În 2019, Consiliul Local a aprobat exproprierea clădirilor de la Metalul. De asemenea, autoritatea locală a emis o autorizație de demolare a construcțiilor în regim de urgență (mai multe detalii AICI).

Advertisement

Autorizația de demolare a fost contestată la instanță de Clubul Metalul. În săptămâna dinaintea termenului în care magistrații urmau să decidă cu privire la cererea de suspendare provizorie a actului administrativ, funcționarii Primăriei au venit la gardul din spatele stadionului Metalul, însoțiți de muncitori cu flexuri, de polițiști locali și de jandarmi solicitați să prevină escaladarea unui conflict. Un funcționar al Primăriei a pretins că gardul stadionului (care nu a fost expropriat) este ilegal și trebuie demolat la disciplina în construcții. Singurul act pentru demolare fluturat celor de la Metalul a fost un extras informativ de carte funciară. Un film al evenimentului puteți vedea mai jos:

În cele din urmă, acțiunea a eșuat, după ce președintele clubului Metalul a arătat polițiștilor actele prin care a cumpărat amenajarea sportivă cu gard cu tot în anul 2005. Vorbim de un gard construit în anul 1986, pentru care nu s-a aplicat niciodată vreo contravenție, în cei 34 de ani de existență a bazei sportive.

Un avocat, prieten cu Babu

După stoparea acțiunii, angajații clubului au sudat gardul la loc. Această împrejurare a fost imediat speculată de Primărie. În acest punct, Primăria Constanța a decis să încheie un contract cu un avocat care, potrivit unor surse, a fost coleg de clasă al viceprimarului Dumitru Babu și se află în relații de prietenie cu acesta. Prietenul lui Mitică de la Primărie a depus o nouă plângere penală, în numele Primăriei, împotriva președintelui Clubului Metalul.

Advertisement

Cum să câștigi un proces cu excavatorul

Cum procesul în care s-a cerut suspendarea autorizație de demolare bătea la ușă, același avocat a condus o nouă acțiune în forță la stadionul Metalul. Gardul metalic re-sudat a fost tăiat de muncitorii cu flexuri. Ulterior, avocatul a pătruns primul pe teren, urmat de agenții unei firme private de pază. Acesta i-a somat verbal pe antrenori să părăsească zona. Copiii care au venit la antrenament au fost de asemenea alungați de pe teren. Pe repede înainte, în incinta stadionului au pătruns utilaje specifice, care au ras gazonul și stratul fertil, iar apoi au demolat tribuna de spectatori și clădirea cu vestiare și birouri. Un film al evenimentelor puteți vedea mai jos:

Procesul sub presiunea căruia au avut loc aceste intervenții în forță s-a desfășurat la 4 zile după demolare. La mijloc au fost chiar zilele de week-end. La termenul cu pricina, cererea de suspendare a autorizației de demolare a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Ce să mai suspende magistrații, dacă demolarea fusese deja făcută de avocatul adus de Babu?

Plângeri penale reciproce. Primăria trebuie să găsească o soluție pentru sportivi

Advertisement

Situația cu privire la stadionul Metalul este în continuare una foarte tensionată. Astfel, clubul sportiv și Primăria și-au făcut plângeri penale reciproce. De asemenea, Comisia de Abuzuri a Senatului României, sesizată de Clubul Metalul, a cerut prefectului județului Constanța, George Niculescu, să facă o analiză a situației. Acesta a convocat o ședință cu părțile implicate, însă Primăria Constanța a refuzat să delege un reprezentant.

Independent de cursul acestor proceduri, Primăria Constanța trebuie să găsească o soluție pentru copiii de la Metalul. Să înghesui toți copiii Constanței pe ternul sintetic de la Farul nu este o soluție, ci, așa cum am spus, o simplă diversiune menită să camufleze cinismul uriaș din spatele acestei afaceri.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions