Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au fost, săptămâna trecută, la Primăria Tuzla. Informația a fost prezentat în exclusivitate de Ordinea.ro și confirmată de fostul primar al localității, Constantin Florin Micu. Activitatea autorității locale îi interesează pe procurorii DNA, știut fiind faptul că oameni din conducere au efectuat mai multe vizite în străinătate, printre acestea și unele în Dubai. Vizite de lucru… Cum primarul Taner Reșit a fost de negăsit, cel care a confirmat pentru “Ordinea.ro” informațiile vizitelor în Dubai a fost Constantin Micu, fostul primar al comunei Tuzla. De altfel, Micu a recunoscut că și el a participat la… sesiune de instruire din Dubai, că deplasarea a fost efectuată legal și că nu există probleme!
„În Dubai am fost și eu, este legală deplasarea, conform Legii 393/2004 actualizată privind statutul aleșilor locali, document care ne permite cursuri, cei care au chemat DNA sigur nu știu să citească legea! De restul, ce aș putea să zic: DNA are ce verifica la Tuzla, prea mulți bani pentru nimic”, a declarat pe 1 februarie a.c. Constantin Micu pentru ziarul nostru.
Ceea ce este interesant abia de acum urmează… DNA a făcut verificări cu privire la finanțarea acestor cursuri, deplasări pentru care chiar Micu a adus la cunoștința aparatului administrativ că se va deplasa în Dubai pentru.. “cursuri de formare profesională a adulților”.
Și Micu nu a fost doar o dată în Dubai. Fostul edil din Tuzla a participat la două cursuri în Emiratele Arabe Unite organizate pentru dezvoltarea managementului economic în administrația publică. Astfel, prima dată a fost în 2013, în perioada 23.02 – 02.03.2013, pentru a participa la un seminar “managementul economic din cadrul instituțiilor publice; strategii și practici europene și internaționale pentru dezvoltarea situației economice din cadrul unităților administrativ teritoriale”. Cel de-a doua activitate efectuată în Dubai de fostul primar Micu a s-a desfășurat în perioada 21-28.02.2015 și a avut aceeași temă. Aceste “cursuri pentru adulți” – după cum chiar el scrie în informarea către aparatul de specialitate – pe care Micu le-a efectuat în Dubai i-au costat pe locuitorii din Tuzla… 3529 de euro!
Iată dovezile:
De asemenea, prezentăm și facturile care confirmă plata cursurilor din Dubai.
Deplasările, respectiv cheltuielile publice au verificate și de Curtea de Conturi, care a făcut următoarele recomandări:
“Stabilirea întinderii și mărimii prejudiciului cauzat de plata nelegală a deplasărilor la cursurile menționate mai sus și recuperarea acestuia de la persoanele responsabile, inclusiv a foloaselor nerealizate calculate până la recuperarea definitivă.”
Tot drept mențiuni, dar și în virtutea dreptului la replică, actualul primar al comunei Tuzla, Taner Reșit, a declarat pentru ziarul nostru următoarele:
“Pentru că am dreptul la replică, așa cum m-ați informat în articolul scris de dvs., mă văd nevoit să îi informez pe locuitorii din Tuzla că nu am participat la niciun curs efectuat în Dubai. Acestea au fost programate în perioada când eu eram viceprimar al comunei Tuzla și doar primarul avea acces la astfel de deplasări în interes de serviciu (râde!), așa încât vă pun la dispoziție documente prin care ceea ce vă transmit acum, se probează.”
Micu s-a sucit
Dacă la finalul săptămânii trecute fostul primar Micu nu avea niciun comentariu de făcut despre cine îl verifică, astăzi, acesta ne-a contactat telefonic și ne-a informat că DOAR reprezentanții Curții de Conturi sunt cei care verifică deplasarea sa în Dubai. “Doar Curtea de Conturi verifică, dar să știți că totul e legal. Eu am spus asta și la Poliție, nu se pune problema de vreo încălcare a legislației”, a declarat Constantin Micu pentru “Ordinea.ro”.
Citiți și:
EXCLUSIV! Șmecherii din Primăria Tuzla s-au “școlit” în Dubai pe bani publici. DNA a deschis dosar penal!