Conecteaza-te cu noi

Actual

Doar comuna Valu-lui-Traian a cerut ajutorul deţinuţilor pentru deszăpezire

Published

on

În judeţul Constanţa există, după cum ştiţi cu toţii, penitenciarul Poarta Albă, unde îşi ispăşesc pedeapsa 1284 de deţinuţi. Doar că unii dintre ei au fost plasaţi în regim semideschis, la Valu-lui-Traian, iar de acolo pot oricând să iasă pentru a efectua lucrări cu societăţile sau primăriile care au nevoie de ei. Acolo se află aproape 600 de deţinuţi. Şi, extrem de important, pentru lucrări de deszăpezire, de exemplu, aceştia ar fi muncit  gratuit. Potrivit purtătorului de cuvînt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabi Botezan, pentru astfel de lucrări impuse de condiţiile meteorologice nefavorabile există contracte de voluntariat gratuite.  Cu toate acestea, deszăpezirea străzilor din localităţi s-a făcut (sau nu s-a făcut, uitaţi-vă pe străduţele lăturalnice, unde singurii care au dat la lopată au fost locuitorii) doar cu utilajele DRDP sau ale RAJDP. Costurile vor fi, cel mai probabil uriase atunci când se va trage linie pentru a se face calculele. În aceste condiţii, era absolut firesc ca autorităţile locale să apeleze şi la ajutorul deţinuţilor. Nu ne gândim, de exemplu, ca primăriile din Negru Vodă sau Vama Veche să apeleze la acest mijloc de a solicita sprijin pentru deszăpezire. Deţinuţii nu ar fi putut ajunge în zonă deoarece drumurile erau paralizate. Însă prin alte localităţi şi-ar fi putut desfăşura activitatea. Cu toate acestea, doar o primărei din judeţ a apelat la sprijinul lor. Este vorba despre primăria din Valu-lui-Traian, care a beneficiat de câţiva deţinuţi care au dat la lopată. GRATUIT!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions