Connect with us

Actual

Dobrogea este sub cod galben de vânt puternic

Maria Ionescu

Publicat

la data de

În cursul acestei dimineți, la Constanța sunt doar 3 grade Celsius. Pe lângă această temperatură scăzută, Dobrogea se află și sub cod galben de vânt puternic.

Avetizarea meteorologică de intensificări ale vântului care vor atinge și depăși la rafală viteze dde 55-65 km/h a fost emisă pentru județele Constanța și Tulcea la ora 8.00 și este valabilă până la ora 14.00.

Update: Primăria municipiului Constanța face un apel către conducătorii auto, care sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare, care pot fi spulberate de vânt.

”De asemenea, facem apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie şi, în cazul în care situaţia o impune, să se ferească de furtună în clădiri care prezintă siguranţă.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55;

Dispecerat Serviciul Gestionare Spații Verzi – 0722.54.53.66;

Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă – 0241/48.81.66 și 0241/48.81.08.”, precizează Biroul de presă al Primăriei municipiului Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

(Video): Accident rutier mortal între Medgidia și Valea Dacilor

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei seri, la intrarea în municipiul Medgidia dinspre Valea Dacilor s-a produs un eveniment rutier grav soldat cu decesul unei persoane.

Potrivit primelor informații, în acest accident au fost implicate o căruță și un autoturism, iar căruțașul – în vârstă de 40-45 de ani – și-a pierdut viața.

Știre în  curs de actualizare.

Update: Potrivit IPJ Constanța, accidentul s-a produs pe un drum județean – Dj 381. Un bărbat de aproximativ  40-45 ani era cu o căruță și a ieșit pe șosea din câmp iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism care circula dinspre Valea Dacilor către Medgidia.

Se pare că șoferul autoturismului a fost surprins de ieșirea în drumul județean a căruței și nu a mai putut să o evite.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Lecție deschisă la liceul ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia! Subiectul: traficul de persoane

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de azi, 19 februarie a.c., liceul teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia a desfășurat o activitate de informare pe linia prevenirii traficului de persoane și a programelor comunitare în cadrului educației, activitate derulată în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Constanța și Direcția Județeană de Sport și Turism.

Activitatea a fost realizată sub forma unei lecții deschise, în care 30 de elevi au primit informații și au vizionat spoturi tematice referitoare la prevenirea traficului de persoane, precum și la accesarea unor programe europene prin intermediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

La activitate au participat din partea liceului: prof. Cristina Palu – psihologul școlar, prof. Elena Nechita – coordonatorul Comisiei de proiecte și programe educative naționale și internaționale, din partea Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane: inspector de specialitate – Niculae Mihaela Adelina și din partea Direcției Județene de Sport și Turism – Țuțuianu Marian.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

13 furturi comise în Constanța și Tuzla! Infractorul este închis din .. .13 ianuarie

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de azi, Biroul de presă al IPJ Constanța a precizat că s-au făcut investigații serioase în ceea ce privește faptele comise de un bărbat care se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța (C.R.A.P.)  încă din luna ianuarie a acestui an.

Urmare a cercetărilor privind săvârșirea unei infracțiuni de furt, faptă comisă la data de 13 ianuarie a.c., pe raza municipiului Constanța, când un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a pătruns în incinta unui imobil și a sustras o poșetă, polițiștii Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, în colaborare cu polițiști din cadrul Secțiilor 1, 2 și 5 Poliție au extins cercetările cu privire la persoana în cauză, care se află deja în C.R.A.P. al IPJ Constanța din aceeași zi a comiterii faptei.

Astfel, polițiștii constănțeni au reușit documentarea activității infracționale a bărbatului în cauză, reținând în sarcina acestuia săvârșirea a 13 infracțiuni de furt din locuințe, fapte comise în luna decembrie 2018, pe raza municipiului Constanța și a localității Tuzla.

Prejudiciul creat în dauna persoanelor vătămate este de aproximativ 33.000 de lei, constând în bani, bijuterii, ceasuri de mână, telefoane mobile și laptopuri.

Foto: Ilustrativ

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: