Conecteaza-te cu noi

Politica

DOCUMENT – BEC vine cu noi reglementări în cazul celor care au vize de flotant la alegerile locale

Published

on

Biroul Electoral Central (BEC) a revenit cu clarificări asupra formulării din hotărârea luată luni privind situaţia vizelor de flotant pentru alegătorii care vor vota la alegerile locale din 27 septembrie. Astfel, „alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu şi a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reşedinţă, votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară”, informează News.ro.

„Având în vedere sesizările înregistrate la BEC şi prin care alegători, reprezentanţi ai mass-mediei sau ai unor organizaţii neguvernamentale au invocat lipsa de claritate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020, avansând chiar înterpretarea că textul în discuţie ar interzice persoanelor care şi-au stabilit reşedinţa după data de 4 septembrie 2020 să voteze la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă, reţinând că prevederile din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu reglementează situaţia înscrierii pe listele electorale a alegătorilor care şi-au stabilit reşedinţa după data de 4 septembrie 2020, iar art. 2 alin. (2) din Hotărârea BEC nr. 81 din 7 septembrie 2020 se referă doar la alegătorul, care până cel târziu la data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o adresă arondată altei secţii de votare decât cea de domiciliu, ţinând cont de necesitatea respectării cerinţelor de claritate şi previzibilitate, ce decurge din caracterul obligatoriu al hotărârilor BEC, Biroul Electoral Central hotărăşte:

Art. 1. Art. 2 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020 se completează după cum urmează:

(2) Alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu şi a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reşedinţă, votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reşedinţă şi se prezintă la vot la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă”, arată BEC în document.

Advertisement

DOCUMENTUL poate fi consultat AICI

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions