Conecteaza-te cu noi

Politica

(document) Constanța. Consiliul Județean modifică programul de reabilitare a drumurilor

Published

on

Consilierii județeni sunt convocați în ședința ordinară a lunii iulie pentru a dezbate și supune spre aprobare un număr de 28 de proiecte de hotărâre, toate declarate de interes pentru județul Constanța.

Pe ordinea de zi a întâlnirii, aleșii vor analiza propunerea șefului administrației județene, Horia Marius Țuțuianu, privind modificarea Programului cu obiectivele de lucrări de drumuri și poduri pentru anul 2018 finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța.

Urmare a votului aleșilor județeni, Regia Autonomă de Drumuri și Poduri Constanța, în calitate de gestionar al Serviciului public de administrare a drumurilor și podurilor de interes județean, va asigura execuția Programului așa cum este reflectat în documente.

Facem precizarea că, în fiecare an Consiliul Județean adoptă un Program propriu privind lucrările și obiectivele care urmează a fi realizate la drumurile și podurile din patrimoniul județului.

Advertisement

Programul cu obiectivele și lucrările de drumuri și poduri pentru anul 2018 finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța a fost adoptat inițial prin HCJ nr. 71/14.02.2018 și modificat prin HCJ nr. 204/19.06.2018.

Pe parcursul punerii în executare au apărut noi elemente, după cum informează în expunerea de motive Horia Marius Țuțuianu, președintele CJ Constanța. Astfel, în proiect au fost incluse lucrările și obiectivele prioritare, cele mai urgente, distribuite echilibrat după cum urmează: valoarea totală a Programului cu obiectivele de drumuri și poduri pe anul 2018 finanțate din bugetul CJC este de 50.000, 00 mii lei și rămâne neschimbată, operându-se următoarele modificări:

  • Se introduce o poziție nouă – Limitatoare de viteză – cu suma de 40,00 mii lei;
  • Se alocă la capitolul “Întreținerea drumurilor pietruite” suma de 100,00 mii lei;
  • Se suplimentează valoarea lucrărilor la capitolul “Eliminare puncte periculoase” cu suma de 360,00 mii lei;
  • Se diminuează valoarea lucrărilor de la capitolul “Lucrări”, poziția Modernizare DJ 393 Arsa – DJ391 – Albești – Coroana, km 32+000-41+500, cu suma de 500,00 mii lei.

Pentru detalii tehnice, vă punem la dispoziție proiectul de hotărâre ce urmează a fi introdus pe ordinea de zi a ședinței ordinare de vineri, 27 iulie a.c.:

2

Citiți și:

Advertisement

Președintele CJ Constanța, demonstrație pentru PNL. Vrea să le arate că scoate Regia de Drumuri din insolvență

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions