Conecteaza-te cu noi

Politica

(document) Președintele Klaus Iohannis și-a publicat declarația de avere. Mai puțini bani din chirii și mai mulți din vânzarea cărților!

Published

on

Veniturile salariale ale preşedintelui Klaus Iohannis au scăzut ușor, față de anul trecut, în timp ce cele ale soţiei sale, profesoară de engleză, au crescut. Au scăzut și încasările din chirii, însă șeful statului a obținut mai mulți bani din vânzarea cărților sale, conform declaraţiei de avere a şefului statului, publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Conform documentului pe care președintele l-a semnat pe 7 iunie, șeful statului a încasat din salarii 178.391 lei, față de 179.735 lei anul trecut. Carmen Iohannis, soția președintelui, profesoară de limba engleză la Colegiul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a avut un salariu anual de 44.816 de lei, față de 43.450 de lei anul trecut.

Din drepturi de proprietate intelectuală, preşedintele Klaus Iohannis a obţinut de la Curtea Veche Publishing SRL 29.784 de lei, față de anul fiscal precedent, când în declarația de avere a trecut 1.275 de lei.

Veniturile obținute de șeful statului din chirii au continuat să scadă însă. Dacă în declaraţia de avere precedentă şeful statului a scris că încasează 35.743 de lei din chirii, în actuala declarație de avere a trecut 28.799 de lei. Şeful statului deţine împreună cu soţia sa trei apartamente şi trei case de locuit în Sibiu.

Advertisement

A scăzut și suma din cont. Preşedintele declară că are acum în cont 201.000 de lei, față de 208.000 de lei anul trecut și 210.000 de lei în 2018. Contul la bancă este deschis din 1999, potrivit declarației de avere.

Documentul îl puteți studia aici:

Avere Iohannis 2021

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions