Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Doi bărbați implicați în scandalul din municipiul Constanța au fost REȚINUȚI

Published

on

agresori

Ca urmare a conflictului din seara de 28 aprilie a.c., când mai multe persoane s-ar fi agresat fizic reciproc într-un imobil de pe strada Zmeurei din municipiul Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

Astăzi, 29 aprilie, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați.

Aceștia au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Mâine, 30 aprilie a.c., vor fi prezentați procurorul de caz, cu propunere legală.

Advertisement
palaz
Reamintim că aseară, 28 aprilie, în jurul orei 19.30, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe aleea Zmeurei, are loc un conflict între mai multe persoane.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat șase persoane, trei bărbați și trei femei.

În urma cercetărilor efectuate,  a rezultat că alți doi bărbați părăsiseră locul faptei, cu un autoturism, îndreptându-se spre municipiul Medgidia.

”Din investigațiile efectuate a rezultat că, între persoanele aflate în imobil, ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, în cursul căruia unul dintre bărbați ar fi fost agrersat fizic, fiindu-i provocată o leziune superficială în zona gâtului, cu un obiect tăietor înțepător.

De asemenea, un alt bărbat ar fi fost amenințat cu un obiect tăietor-înțepător.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Aceeași sursă a informat că cei doi bărbați care ar fi părăsit locul faptei au fost identificați, la scurt timp, la spitalul din Medgidia, cu sprijinul polițiștilor Poliției Municipiului Medgidia.

Advertisement
palaz

Cu această ocazie, s-a constatat că autoturismul cu care aceștia s-ar fi deplasat prezintă distrugeri.

În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cercetările în cauză continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun.

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions