Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Doi constănțeni au MURIT într-un groaznic accident rutier, în județul Brăila

Published

on

În cursul acestei după amiezi, pe DN 21 (E584) Brăila-Slobozia, la ieșire din localitatea Albina, județul Brăila, a avut loc un accident rutier foarte grav, în urma căruia doi constănțeni și-au pierdut viața.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC, a avut loc coliziune frontală într-un autoturism și un autotren. În urma accidentului, ambele persoane din autoturism au rămas încarcerate, cu leziuni grave. Circulația a  fost oprită pe ambele sensuri ale drumului.

Din păcate, cei doi bărbați, ambii din județul Constanța, au fost declarați decedați.

Advertisement
palaz

”Din primele date, un bărbat, în timp ce conducea un vehicul pe sensul de mers Brăila – Slobozia ar fi pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu un TIR care circula pe sensul opus de mers. Șoferul tirului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”au transmis reprezentanții Biroului de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Brăila.

Potrivit ziarului Obiectiv Vocea Brăilei, la fața locului au ajuns trei ambulanțe, însă echipajele medicale au încercat în zadar să resusciteze victimele accidentului. Un elicopter SMURD a sosit la locul accidentului pentru a prelua eventualii răniți, dar intervenția acestuia nu a mai fost necesară.

IPJ Brăila va stabili circumstanțele producerii acestui tragic accident.

Foto: Obiectiv Vocea Brăilei

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions