Conecteaza-te cu noi

Actual

Doi ofițeri români sunt blocați la bordul unei nave în Libia! SLN s-a adresat Ministerului de Externe

Published

on

În urmă cu puțină vreme, Comitetul Executiv al Sindicatului Liber al Navigatorilor (A. Stoica și C. Stici), împreună cu inspectorul ITF Alexandru Mihălcioiu au remis un comunicat de presă prin intermediul căruia doresc să atragă atenția asupra unui fapt de o foarte mare gravitate.

Potrivit precizărilor lor, nava NIVIN, sub pavilion Panama și cu proprietar o firmă din Panama care se pare că aparține unui patron din Siria era, în urmă cu 5 zile, în drum spre Libia venind din Italia. Nava a primit un apel/solicitare de la centrul de căutare și salvare din Italia să se apropie de o ambarcațiune probabil suspectă din zona lor de navigație.

Era o ambarcațiune care încerca să ajungă în Italia cu 90 de emigranți. Aceștia au urcat la bordul navei Nivin care se îndrepta către Libia. Când și-au dat seama  că sunt în Libia și nu în Italia, emigranții au început să devină agresivi.

În port la Misurata (Libia)  se pare că autoritățile nu au lăsat imigranții să coboare de pe navă.  Acum situația este complicată, nava nu are unde să plece, este cu echipaj  la bord și cu încă 90 de persoane considerate pasageri clandestini.

Advertisement

”Printre membrii echipajului sunt și doi ofițeri români, plecați prin firma Marina Crewing din Constanța. Cei doi sunt blocati practic la bord. Familiile dar și noi – cu toții suntem îngrijorați de soarta celor doi ofițeri români. Am apelat la Ministerul Afacerilor Externe  care, prin autoritatea pe care o are, să încerce să îi repatrieze pe cei doi navigatori  români din Libia.  Credem că responsabil cu plata repatrierii, pe lângă armator, este și agentul de crewing.  Cei doi navigatori au ajuns practic – fără voia lor – într-o situație aproape fără ieșire.  Acețtia nu sunt membri ai Sindicatului Liber al Navigatorilor.”, a precizat liderul SNL Alexandru Mihălcioiu. 

 Sindicatul Liber al Navigatorilor atrage încă o dată atenția asupra pericolelor în care pot fi implicați navigatorii români  trimiși la muncă de unele agenții de crewing (autorizate de ANR) pe nave care nu respectă anumite criterii privind condițiile de muncă și viață și nu sunt acoperite de  contracte colective de muncă standard (naționale sau tip ITF ).

”SLN oferă informații gratuite și sfaturi profesionale tuturor navigatorilor în privința condițiilor de muncă de la navele unde urmează să fie angajați în speranța ca astfel de situații să fie evitate.”, a precizat Comitetul Executiv al SLN și inspectorul ITF, Alexandru Mihălcioiu.    

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions