Conecteaza-te cu noi

Actual

Doliu în lumea politică. S-a stins din viaţă Bogdan Niculescu Duvăz

Published

on

Fostul ministru Bogdan Niculescu Duvăz, unul dintre primii membri ai Frontului Salvării Naţionale, membru marcant al PD şi apoi al PSD a murit sâmbătă seara, la 69 de ani. Acesta suferea de ciroză.

Bogdan Niculescu Duvăz a fost membru al Parlamentului României, între anii 1990-2016, şi a făcut parte din FSN, PD şi PSD. A fost deputat de Bucureşti (în intervalul 1990-1992), de Constanţa (între 1992 şi  2004), de Tulcea (în mandatul 2004-2008) şi de Argeş (în mandatele 2008-2012 şi 2012-2016).

În ultimii ani se retrăsese din viaţa publică.

”Am aflat cu multă durere ca astăzi a încetat din viaţa, Bogdan Niculescu Duvaz, unul din primii membri ai Frontului Salvării Naţionale, un politician serios şi discret, care a fost o prezenta semnificativă in viaţa politica românească timp de mai mult de 20 de ani. Eu unul, nu te voi uita, Bogdane!”, a scris pe Facebook social-democratul Ioan Mircea Paşcu.

Advertisement

Politicianul a avut șapte mandate de deputat și a devenit membru al Partidului Social Democrat în 2003.

În plus, de-a lungul timpului a deținut portofolii în Guvernele Petre Roman, Victor Ciorbea și Adrian Năstase.

Bogdan Niculescu Duvăz s-a născut în București și ar fi împlinit 70 de ani pe 14 decembrie.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions